China şi India îşi încearcă forţele. Gărzile de frontieră s-au încăierat în ultimele săptămâni şi au aruncat pietre unele în altele. Avioane şi elicoptere de luptă au fost trimise la graniţă.
Atunci când două puteri nucleare îşi survolează reciproc teritoriul, este întotdeauna o problemă serioasă, mai ales că ele au avut un scurt război de frontieră în 1962.
Dar în timp ce India conduce în disputa prelungită privind unele fâşii puţin populate de la frontieră, China câştigă tacit lupta care contează de fapt, lupta pentru prosperitate şi putere. Iar asta are consecinţe majore pentru Europa.
Acest fapt este observabil imediat chiar în regiunea de frontieră. În ultimii ani, China a construit, cu viteza fulgerului, infrastructuri moderne în Tibet. Numai anul trecut, au fost construite 2.000 km de drumuri, 150 km de căi ferate şi peste 100 de poduri şi tuneluri.
Până cu câţiva ani în urmă, Nyingchi, Shigatze şi Ngari erau locuri de întâlnire a păstorilor, negustorilor și …iacilor. Astăzi, sunt oraşe mari, cu aeroport. Firește, acestă infrastructură civilă este relevantă şi din punct de vedere militar, pentru menţinerea sub control a nemulţumirilor tibetanilor şi pentru a ţine sub observaţie India.
Preşedintele Xi Jinping a rezumat situaţia: „Pentru a guverna ţara, este necesar să fie guvernate frontierele şi pentru a guverna frontierele mai întâi trebuie stabilizat Tibetul”. China are succes în această privinţă.
Situaţia este mai dificilă de partea indiană a frontierei. Cele 73 de drumuri noi care trebuie construite de-a lungul graniţei sunt amânate de 10 ani. Diferenţa dintre oraşele nou-nouţe din Tibet, cu şirurile lor de apartamente noi şi moderne, cu terenurile de fotbal şi cu autostrăzi largi pe de o parte, şi oraşele indiene pe de alta, este enormă. Nu este un lucru surprinzător. Deşi Tibetul este una din cele mai sărace regiuni din China, indienii sunt în medie de trei ori mai săraci.
India încearcă să depăşească întârzierea. Premierul Narendra Modi a accelerat construcţiile militare de-a lungul frontierei. La fel ca în timpul crizei Kashmirului de anul trecut, el şi-a arătat muşchii. Dar trupele indiene se confruntă cu lipsuri. Corpul 17 de Munte, responsabil de descurajarea Chinei, are insuficienţi soldaţi, piese de artilerie, elicoptere şi muniţii.
Planurile de creare a unor corpuri de armată adiţionale au fost amânate. În vreme ce China are zeci de drone militare care survolează Tibetul, India abia dacă are vreuna. Bugetul oficial al aprării al Chinei este deja de cinci ori mai mare decât al Indiei, astăzi.
China câştigă
China câştigă de asemenea rapid influenţă în zona întregului Ocean Indian. Jawaharlal Nehru, părintele politic al Indiei moderne, argumenta cândva că cine va domina Oceanul Indian va stabili mai întâi viitorul comerţului maritim şi apoi şi viitorul Indiei însăşi.
Companiile de navigaţie chineze au devenit jucătorii dominanţi în Oceanul Indian. Pescarii chinezi sunt activi în întreaga regiune. Câteva porturi sunt controlate de China.
Cu câţiva ani în urmă, un investitor chinez a cumpărat o mică insulă în Maldive, Feydhoo, din apropierea vârfului sudic al Indiei. Dragoarele chineze au extins de patru ori teritoriul insulei, iar forţele navale chineze se află permanent acolo.
În cursa pentru putere dintre cei doi giganţi asiatici, China câştigă.
Dacă producţia industrială a Chinei şi a Indiei era mai mult sau mai puţin egală în 1990, economia chineză este acum de cinci ori mai mare.
Deşi lumea a avut speranţe mari de la reformele economice introduse de actualul premier Modi, creşterea economică a fost mai lentă decât cea din China în ultimii doi ani.
Anul trecut, China a atras de trei ori mai mulţi investitori europeni. Acesta este motivul pentru care, pentru moment, India a beneficiat puţin de pe urma războiului comercial dintre Beijing şi Washington. Şi anul acesta din nou, investitorii europeni, japonezi şi americani au în vedere mai multe proiecte în China.
Este îndoielnic că India va putea răspunde acestei schimbări din balanţa de putere. Modi însuşi pare a-şi da seama de asta.
Poate că europenii şi americanii se pricep să promită cooperare, dar companiile lor sunt mai uşor descurajate de corupţia şi instabilitatea din India, decât de autoritarismul chinez.
În vreme ce soldaţii ei îşi flexau muşchii, India a acceptat tacit două linii de credit majore de la Banca Asiatică de Investiţii în Infrastructură şi de la Banca BRICS, două instituţii în care China este principalul creditor. De asemenea, Modi nu a restrâns încă operaţiunile companiei de telefonie chineze Huawei, în pofida presiunilor americane.
Relativa slăbiciune a Indiei are consecinţe uriaşe pentru Europa. Dacă India ar putea obţine la fel de multe investiţii precum China, balanţa puterii în Eurasia ar fi mult mai apropiată de echilibru, iar influenţa crescândă a Chinei nu ar fi atât de ameninţătoare cum este astăzi. Dar cât timp companiile europene continuă să aleagă siguranţa dictaturii chineze în detrimentul volatilităţii fragilei democraţii din India, situaţia nu se va schimba prea curând.