În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni a consemnat un curs anticipat de 4.5500 (în creştere cu 500 pips), iar pentru orizontul de 12 luni de 4.5375, valoare mai mare cu 375 pips.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2017/iulie 2016) a consemnat o valoare mediană de 2,00%, în creştere cu 0,55% faţă de exerciţiul anterior.
În luna iunie 2016, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a înregistrat valoarea de 58,5 puncte, în scădere cu 7,3 puncte faţă de luna anterioară. Scăderea s-a datorat ambelor sale componente.
Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 71,6, valoare în scădere cu 5,5 puncte, iar indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 8,3 puncte la valoarea de 51,9 puncte (cea mai mică valoare înregistrată începând din noiembrie 2014).
În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni a consemnat un curs anticipat de 4.5500 (în creştere cu 500 pips), iar pentru orizontul de 12 luni de 4.5375 (valoare mai mare cu 375 pips).
Rată anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2017/iulie 2016) a înregistrat o valoare mediană de 2,00% (valoare în creştere cu 0.55% faţă de exerciţiul anterior).
Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care doreşte să cuantifice anticipatiile analiştilor finaniari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile ÎI şi III ale examenelor CFA.