Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut în luna mai faţă de luna anterioară cu 8 puncte, până la valoarea de 41,5 puncte, informează un comunicat al asociaţiei profesioniştilor în investiţii.
Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale indicatorului, scrie Agerpres.
Astfel, indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 9,5 puncte, până la valoarea de 56,9 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 27 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 7,2 puncte până la valoarea de 33,8 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 24,1 puncte).
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/ leu, aproximativ 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7046, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7603.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2019/ mai 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,58%.
„Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă (faţă de valorile actuale) la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 92,5%, şi respectiv 87,5% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie. Astfel rata medie a ROBOR cu scadenţă de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,45%, iar randamentul obligaţiunilor suverane denominate în lei cu scadenţă de 5 ani este de 5,03%. Ca urmare, pentru scadenţele pe termen scurt, sunt anticipate dobânzi real negative”, se afirmă în comunicatul CFA România.
Potrivit instituţiei, începând cu luna mai 2018, în cadrul sondajului au fost adăugate două noi întrebări şi anume:
cum consideră participanţii la sondaj evoluţia primei de risc de ţară a României în următoarele 12 luni, precum şi valoarea anticipată pentru un orizont de 12 luni pentru prima de risc de ţară a României, primă de risc măsurată prin valoarea CDS în USD pentru scadenţa de 5 ani. În cadrul acestui exerciţiu, peste 87% dintre participanţi anticipează o majorare a primei de risc de ţară, iar valoarea medie anticipată a acesteia este de 112 puncte de bază (creştere de aproximativ 20 bps faţă de valoarea actuală).