Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a crescut luni la 7,99%, de la 7,96% vineri.
Lovitură pentru românii ce au credite la bănci
Indicele ROBOR la 3 luni a crescut ușor săptămâna trecută, după ce BNR a majorat dobânda-cheie la 6,25%, peste estimări.
Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 8,14%, de la 8,12%, iar indicele ROBOR la 12 luni a fost cotat la 8,29%, de la 8,26%.
La prezentarea celui mai recent raport asupra inflaţiei, în august, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a acuzat băncile că „au sărit calul“ în privinţa nivelului ROBOR, care s-a dus mult peste rata de politică monetară.
ROBOR la 3 luni şi la 6 luni, referinţele la creditele cu dobânzi variabile luate de români până în luna mai 2019, săriseră peste 8%, în timp ce în iulie dobânda-cheie era 4,75%.
Informația momentului pentru români. BNR a făcut anunțul
Menționăm că ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii în lei la care se împrumută instituțiile bancare din România între ele, iar evoluția sa este legată de nivelul de lichiditate existent pe piață.
Evoluţia ROBOR este influențată de mai mulți factori, dintre care cei mai importanți se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţă, inflaţia şi politica fiscală.
La începutul anului, acest indice era de 3,02%, iar în luna martie, era cotat la 4,25%. Indicele ROBOR la trei luni a început anul 2022 la 3,02%, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%. Creșterea indicelui ROBOR la trei luni la nivelul actual a început pe data de 24 februarie, când a izbucnit războiul în Ucraina, moment în care a crescut de la 3,56% (23 februarie 2022) la 3,61% (24 februarie 2022).
În ceea ce privește IRCC, acesta este calculat în funcție de dobânda medie la care se împrumută băncile între ele. El este aplicat cu o întârziere de un trimestru față de perioada de referință. IRCC este stabilit zilnic de BNR, ca medie aritmetică a cotațiilor folosite de zece bănci selectate de Banca Națională a României.
Cei mai mulți analiști se așteaptă ca în luna octombrie, valoarea IRCC să depășească 4%, lucru care înseamnă că românii care au credite vor risca să plătească mai mult începând cu luna următoare.