Incident aviatic pe ruta București-Zürich

Incident aviatic pe ruta București-Zürich! Un avion aparținând companiei Swiss International a fost forțat să efectueze o aterizare de urgență în orașul Graz, după ce în cabina aeronavei a fost detectat fum. Conform informațiilor preliminare, cel puțin o persoană a fost grav rănită. Este vorba despre un însoțitor de zbor, care nu a primit masca de oxigen necesară în astfel de situații.

Situația este în curs de desfășurare, iar informațiile continuă să apară. Conform datelor obținute de Mediaflux, cel puțin o persoană a fost grav rănită.

Martorii au relatat că, pe neașteptate, cabina avionului s-a umplut de fum. Conform protocolului, măștile de oxigen au fost eliberate automat din tavan, însă nu toate au funcționat corect. Din informațiile disponibile și imaginile analizate de Mediaflux, un însoțitor de zbor se afla într-o stare extrem de gravă, după ce nu a reușit să utilizeze masca de oxigen, esențială în astfel de situații.

accident aviatic, însoțitor de zbor
SURSA FOTO: Mediaflux

Aterizare forțată pe aeroportul din Graz

Luni seara, zborul LX1885 al companiei elvețiene Swiss International Air Lines a efectuat o aterizare neprogramată pe aeroportul din Graz. Aeronava, un Airbus A220, decolase din București la ora 16:35, având destinația Zurich. După aproximativ 20 de minute de zbor, pasagerii au raportat prezența fumului la bord. În urma incidentului, avionul a aterizat de urgență la Graz, la ora 18:15.

Un purtător de cuvânt al companiei aeriene elvețiene a confirmat că aterizarea de urgență a avut loc la aproximativ 20 de minute după semnalarea incidentului. În prezent, avionul este staționat pe pista aeroportului din Graz, iar pasagerii au fost evacuați în siguranță.

Purtătorul de cuvânt al companiei elvețiene, Michael Pelzer, a confirmat incidentul pentru agenția de presă Keystone-SDA, ca reacție la informațiile apărute în mass-media.

La momentul raportării, avionul era încă staționat pe pista aeroportului din Graz, iar pasagerii au fost deja evacuați în siguranță.

La început, motivele pentru care echipajul avionului elvețian a decis să efectueze o aterizare de urgență la Graz nu au fost clare. Michael Pelzer, purtătorul de cuvânt al companiei, a refuzat să comenteze informațiile conform cărora s-ar fi detectat fum la bordul aeronavei. El a precizat că un grup operativ investighează în prezent incidentul pentru a stabili cauzele exacte.