Guvernul nu mai știe ce să facă pentru a calma publicul speriat de introducerea unei noi accize de 7 cenți la carburanți. Inițial s-a spus că acciza nu este impozit. Apoi, ministerul finanțelor a anunțat că impactul va fi de 30-40 de bani pe litru.
Ulterior am aflat că guvernul și BNR așteaptă un impact inflaționist (deci o creștere a tuturor prețurilor) de 0,2 puncte procentuale. După care un consilier al primului ministru a anunțat că impactul accizei “va avea mai degrabă un impact nesemnificativ asupra prețurilor”. În fine, luni ni s-a spus că „impactul va fi minor, aproape de zero”. După atâtea rectificări riscul de a ne încurca în declarațiile oficiale devine deja periculos.
Drept urmare azi voi critica poziția guvernului pornind de la cea mai favorabilă situație pentru el: cea în care prețurile nu vor crește deloc. Veți admite că, dacă prețurile nu vor crește, angajații guvernului vor veni repede în fața publicului și se declara cu emfază: „V-am spus noi!” Voi accepta astfel arguendo că prețurile nu se vor clinti din loc din cauza modificării accizei. Este totuși adevărat că în această situație publicul larg nu are de suferit?
Ei bine, nu e adevărat. Dacă prețul motorinei va rămâne constant, să zicem fiindcă prețul materiei prime pe piața mondială scade și compensează creșterea fiscalității, atunci publicul are de suferit. Ba chiar are de suportat întreaga povară a accizei. Cum așa? Fiindcă deși prețul petrolului scade, publicul nu poate să se bucure de această reducere, așa cum a făcut-o până astăzi de atâtea ori.
De data aceasta petrolul se va ieftini, dar benzina nu, pentru că există acciză. Deci, publicul ar fi cumpărat motorină și benzină mai ieftine în absența accizei, dar acum nu poate. Evident, banii pe care i-ar fi economist prin ieftinirea carburantului ajung acum din pușculița consumatorului în bugetul statului.
Cu alte cuvinte, acciza extrage bani de la populație – și este firesc să se întâmple așa – indiferent de dinamica prețurilor. Dacă prețurile cresc, atunci cu siguranță cresc și din cauza accizei. Dacă rămân constante, atunci cu siguranță ar fi scăzut în absența accizei. Este un raționament banal, la fel de elementar pe cât este și semnificația taxării. Dacă taxele nu ar avea nici un efect asupra veniturilor populației, atunci de ce ar mai fi introduse?! Scopul taxelor este tocmai mutarea unor resurse financiare din posesia publicului în posesia administrației publice. Astfel, orice impozit realizează o redistribuție de avuție.
Dacă guvernul vine și declară că efectul accizei asupra bugetului cetățeanului este aproape zero, atunci întrebarea legitimă care se naște este următoarea: guvernul mimează sau guvernează de-adevăratelea? Adoptarea unor măsuri cu impact nul asupra bugetului cetățenilor este nimic mai mult decât o glumă. Să vă ofer câteva exemple. Care ar fi efectul stabilirii unui salariu minim 100 lei/lună? Evident, zero, deoarece nimeni nu este plătit cu mai puțin de atât, deci pe nimeni nu interesează o asemenea măsură. Care ar fi efectul impunerii unui preț maxim la țigările Kent de 500 de lei/pachet? Evident, zero, deoarece pe piață pachetul de țigări Kent se vinde mai ieftin. Care ar fi efectul stabilirii unei limite minime de viteză pe autostradă de 20 km/h? Evident, nul, deoarece nimeni nu merge mai lent de atât. Care ar fi efectul stabilirii unui plafon minim de zbor de 50 m pentru avioanele comerciale? Evident, nici unul, pentru că avioanele zboară la o altitudine mult mai mare.
Eu unul nu cred că guvernul glumește. Cred că guvernul chiar vrea să colecteze mai mulți bani la buget. De fapt, chiar în timp ce scriu aceste rânduri ministrul Dan Șova afirmă într-o emisiune TV că va avea bani pentru proiectele de autostrăzi dacă se vor colecta cei 30 de bani la litrul de carburant. Prin urmare, creșterea fiscalității va avea rezultatul firesc și scontat: deposedarea cetățenilor de o anumită cantitate de resurse și mutarea acestora la bugetul de stat.
Aceasta este însă logica pauperizării: cu cât statul pune o presiune fiscală mai mare pe societate, cu atât dezvoltarea economică este întârziată. Din punctul de vedere al poverii fiscale România se situează pe locul 134 în lume, conform Băncii Mondiale – luând aici în calcul nu doar mărimea taxelor dar și dificultatea achitării lor. Este evident că creșterea fiscalității duce țara pe drumul pierzaniei economice. Bulgaria ocupă în același clasament locul 81 și are toate principalele impozite mai mici ca România. Aceasta vorbește de la sine despre calitatea guvernării la noi și la vecini.
Bogdan Glăvan este profesor universitar de economie și scrie zilnic pe blogul personal
