Romaqua Group, liderul pieţei de apă minerală naturală, este marele câștigător al acestei categorii, cu un portofoliu de branduri impresionant, între care amintim: Borsec, Stânceni, Giusto, Albacher sau Aquatique.
Mihaela Drăghici (foto), reprezentanta companiei prezentă la evenimentul de premiere, a amintit despre faptul că avem de-a face cu un mare angajator, respectiv 2.000 de angajați, și afaceri de circa 155 milioane de euro. De asemenea, anul acesta se împlinesc 10 ani de la lansarea pe piaţa a apei naturale oligominerale Aquatique, compania având exporturi în China si mai nou Marea Britanie şi SUA.
Premiul 2 a mers către Transavia, liderul pieţei de carne de pasăre din România, o companie cu tradiție, renumită pentru produsele sale. „Fiecare premiu pe care îl obținem ne obligă să fim mai buni și mai performanți, mult mai responsabili“, a fost mesajul transmis de Ioan Popa, președintele companiei. În prezent, Transavia are peste 2000 de angajaţi, 24 ferme de creştere a păsărilor şi patru ferme de producţie vegetală, o fabrică de nutreţuri combinate, trei abatoare performante de ultimă generaţie şi o fabrică de procesare a cărnii.
Liderul naţional al pieţei băuturilor alcoolice, Alexandrion Grup România, a obținut locul al treilea. În vara acestui an, compania a realizat prima producţie de distilat de malţ, care va sta la baza primului single malt produs în România. Totodată, a anunţat intrarea pentru prima dată pe piaţa din Statele Unite ale Americii. Investiţia va fi una etapizată şi va ajunge până la 100 mil. dolari. Viitoarea distilerie ar urma să fie construită în statul New York din SUA, după modelul şi dimensiunile celei existente în România.