Industria alimentară va trece printr-o perioadă dificilă. Un fost ministru a analizat creşterea preţurilor

Sursă: Dreamstime

Fostul ministru al Agriculturii Petre Daea a analizat lista scumpirilor după ce specialiștii au avertizat că masa de Crăciun va fi mai scumpă cu 30% în acest an.

Industria alimentară va trece printr-o perioadă dificilă. Un fost ministru a analizat creşterea preţurilor

Petre Daea, fost ministru al Agriculturii, a fost întrebat ce soluții au românii  în contextul scumpirilor și ce se va întâmpla cu masa de Crăciun, în cazul în care vor fi nevoiți să renunțe la anumite produse.

„Şi da şi nu. Vor renunța acolo unde nu vor face faţă produselor care s-au scumpit foarte mult şi care din tehnologie sunt procesate, unde se întâlnesc cu un consum ridicat de energie şi gaze care s-a scumpit. Iată că şi preţul final s-a ridicat la raft ceea îi va face pe consumatori să se îndepărteze de aceste produse, ceea ce nu este bine pentru industria alimentară.

Şi nu pentru că, consumatorul ia produsul de la producător şi îl prelucrează acasă ca să facă faţă cumpărăturilor. Este mai greu, mai dificil dar este o situaţie care va impune un asemenea comportament pe piaţă, dat fiind faptul că scumpirile de la gaze şi energie au luat-o razna”, a declarat Petre Daea la Antena 3.

Mai apoi, acesta a dat apoi exemplul unui brutar căruia furnizorii de gaze i-au dat un preț de 5 ori mai mare.

„Am fost la o brutărie un brutarul avea contrat de 6.000 de lei pe lună la gaze, iar acum era „bucuros” că a reuşit să încheie un nou contract de 30.000 de lei pe lună. Alți colegi de-ai săi erau într-o situaţie delicată când au găsit furnizori care le-au oferit un preț de 8 mai mare”, a completat fostul ministru al Agriculturii.

Românii vor avea de-a face cu scumpiri în lanț de Sărbători

De asemenea, Dragoş Frumoşu este de părere că unul din sectoarele afectate, cel de panificație, va fi lovit cel mai greu din cauza creșterii preţurilor la energie. În acest context, spune el, de Sărbătorile de iarnă vom mânca un cozonac mai scump cu 30% decât anul trecut.

„Discutăm de creşterea preţului la cereale, a mai crescut după seceta de anul trecut, creşterea preţului la energie electrică, gaze, care intervin direct în acest sector. Creştererile pot ajunge până la 60%, sigur, nu se va ajunge până acolo, pentru că puterea de cumpărare a românilor este mică. În sectorul panificaţiei se fac calcule de preţuri, zilnic, pentru a rezista la un anumit nivel”, a declarat preşedintele Federaţiei Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară (SINDALIMENTA) la Profit TV.

De asemenea, acesta a reamintit de faptul că preţurile au crescut cu 15% până în momentul de față și pot crește din nou, cu același procentaj.

„Vă spun cu toată responsabilitatea. probabil de sărbătorile de iarnă vom mânca un cozonac cu 30% mai scump ca anul trecut”, a mai spus Dragoş Frumosu, precizând că s-au înregistrat deja creşteri de preţuri la ulei cu 20%, la lactate, între 5 şi 7%.