Anul 2001, marcat de adancirea recesiunii economiei mondiale, a redus foarte mult profiturile producatorilor de materie prima. Cererea redusa a provocat cresterea stocurilor si implicit la scaderea preturilor. Aluminiul si produsele din aluminiu au fost afectate de conjunctura nefavorabila, pretul unei tone de aluminiu primar scazand la 1.300USD/tona, comparativ cu preturile de peste 1.600 USD/tona, practicate in cursul anului 2000.
In aceste conditii, marii producatori mondiali au fost fortati sa-si restructureze activitatea, sa reduca la maxim costurile si sa-si creasca eficienta. Printre acestia, gigantul rus Ruskii Aluminiu s-a vazut nevoit sa-si reduca cu 7% numarul de angajati, care era de 73.500, posturile de conducere fiind restructurate cu 25%. Totodata sistemul de salarizare va fi revizuit. Plata angajatilor se face de la sfarsitul anului trecut mai flexibil, tinand cont de rezultatul productiei, dar corelat cu preturile de pe piata ale aluminiului. Aceasta metoda va permite si o crestere a salariilor, in cazul in care piata isi va reveni.
Programul de investitii a fost si el revizuit, realizarea unor proiecte fiind amanata. Una dintre masuri a fost si inchiderea Alor Oradea, pe care o cumparasera la inceputul anului 2000, cand preturile erau foarte bune. Insa, costul unei tone de alumina produsa la Alor ajunsese sa coste 200 USD/tona, in timp ce preturile de pe piata internationala scazusera la 170 – 180 USD/tona. Costurile de productie au crescut, mai ales datorita majorarii tarifelor la energie electrica si combustibili, ceea ce a condus la inchiderea activitatii, dupa ce unitatea ajunsese sa produca 15.000 de tone de alumina pe luna. Ruskii Aluminiu este al doilea producator mondial, infiintat in martie 2000 prin fuziunea mai multor intreprinderi de profil din fosta URSS. Detine 70% din productia de aluminiu primar a comunitatii Statelor Independente si 10% din productia mondiala. Are avantajul integrarii pe verticala, de la mine de bauxita, pana la productia de semifabricate si produse finite din aluminiu.
Piata mondiala a aluminiului este dominata net de companiile nord-americane. Din totalul schimburilor comerciale mondiale cu aluminiu sau semifabricate, companiile de peste Ocean detin 57,3% din totalul exporturilor si 67% din importuri. Numai industria aluminiului din SUA numara 144.000 de angajati, iar cifra de afaceri este de aproape 40 miliarde USD/an, din care mai mult de jumatate este realizata de Alcoa, numarul unu mondial. In cursul anului 2000, profiturile obtinute au fost impresionante, in pofida cresterii tarifelor la energia electrica, provocata de scumpirea record a titeiului. In pretul final al aluminiului, o treime este datorata costului energiei electrice, reducerea consumurilor energetice fiind o prioritate pentru toti marii producatori.
Micii producatori sunt luati in vizor
Productia mondiala de aluminiu va scadea si mai mult in cursul anului 2002, pentru ca de abia in cursul anului 2003 sa se inregistreze o noua crestere. Consumul va creste usor din semestrul doi al anului in curs cu 2,2%, insa expertii de la Asociatia Europeana a Aluminiului considera drept insuficient procentul pentru a determina cresterea productiei de aluminiu primar. Momentul actual este considerat de specialisti ca fiind oportun pentru noi achizitii de capacitati de productie. Fuziunile spectaculoase dintre marile companii din anii trecuti vor lasa locul, in perioada urmatoare, achizitiilor micilor producatori de aluminiu. In prezent, piata mondiala este dominata de cinci companii: Alcoa – SUA, Alcan – Canada, Pechiney – Franta, Norsk Hidro – Norvegia si Ruskii Aluminiu. Norsk Hidro a demarat in 2000 constructia celui mai mare combinat pentru fabricarea aluminiului din Europa, la Sunndal, investitia fiind evaluata la 600 milioane de dolari, cu termenul de finalizare in anul 2004. Norsk Hidro a devenit al treilea producator mondial, dupa ce a achizitionat recent VAW, o companie germana.
Cand preturile la aluminiu sunt scazute, creste diferenta dintre competitivitatea producatorilor, marile companii fiind evident avantajate de costurile mai scazute. Intr-o asemenea perioada pot fi achizitionate unitati mai mici de productie, cum e si cazul lui Alro – Slatina la preturi mai mici. Insa analistii apreciaza ca vremea mega-fuziunilor a trecut, dupa ce, in 2000, Alcoa si-a cumparat rivalul de pe piata SUA, Reynolds, iar Alcan a cumparat producatorul elvetian Alusuisse, fiind impiedicat de UE sa cumpere si Pechiney.
Preconizatele achizitii ale micilor producatori independenti nu vor produce o majorare a preturilor pe piata internationala, insa vor aduce productia la nivelul cererii, consolidand procesul de globalizare a economiei. Marile companii vor fi mult mai interesate sa incetineasca ritmul productiei, in cazul unor stocuri de produse in crestere, decat daca piata ar fi impartita intre mai multi producatori. Pentru Romania interesul manifestat pentru Alro este pozitiv insa, prin prisma unei piete aflate in scadere, este putin probabil ca in acest an, pretul obtinut din privatizare sa fie la fel de bun ca la incepuul anului 2000, cand s-au inregistrat cresteri spectaculoase ale cotatiilor pentru aluminiu la bursele internationale.
