În primăvara anului trecut, Marcel Avram, celebrul organizator de concerte care i-a adus în România, printre alţii, pe Michael Jackson, Madonna şi AC/DC, spunea că nu e exclus ca în 2014 să ne viziteze din nou Bon Jovi ori AC/DC.

Un an mai târziu, nu numai că programul concertelor ce vor avea loc în următoarele luni nu conţine niciuna din trupele pomenite, însă se dovedeşte a fi cel mai anost din ultimii opt ani. După Deep Purple, care a cântat la Sala Palatului din Capitală în februarie, lista este destul de scurtă şi prea puţin impresionantă pentru românii care s-au obişnuit să vadă live staruri de primă mână.

Astfel, Peter Gabriel vine la Romexpo pe 8 mai, iar Bob Dylan revine în România cu un show la Sala Palatului pe 25 iunie. Pe 19 iunie concertează tot în Bucureşti, la Arenele Romane, Tori Amos, iar pe 29 iunie, în acelaşi loc, Billy Idol (care pe 30 iunie cântă pe Cluj Arena). În fine, Thirty Seconds to Mars, al cărei solist tocmai a obţinut un Oscar pentru rolul din Dallas Buyers Club, cântă în Capitală, la Romexpo, pe 5 iulie. Restul concertelor cu nume cât de cât cunoscute sunt mai degrabă de nişă (Dream Theater, Hugh Laurie, Mariza, The Cat Empire, Sepultura, Moonspell) sau aduc pe scenă vedete de acum câteva decenii, ca Bonnie Tyler, Smokie, Julio Iglesias, Al Bano sau Jethro Tull.

Concertul lui Marc Anthony de pe 19 mai a fost reprogramat pentru 2015. Şi nici festivalurile muzicale nu o duc prea bine: a şasa ediţie a lui Rock the City nu se mai organizează, iar a opta ediţie a lui B’estfest, anunţată pentru sfârşitul lui iulie la Mogoşoaia, a fost anulată. Pensinsula se mută din nou la Târgu Mureş, dar nu a anunţat încă niciun nume, iar Artmania din Sibiu îşi schimbă formatul – în Piaţa Mare se vor desfăşura concerte gratuite, în timp ce plătitorii de bilete vor fi trimişi la o locaţie amenajată undeva spre marginea oraşului.

 

Cum a arătat 2013

 

Denise Săndulescu, General Manager al organizatorului de concerte D&D East Entertainment, spune că anul care a trecut ”a fost un an ca toţi ceilalţi, aşa cum este şi anul acesta, în care ne adaptăm pieţei internaţionale şi, bineînţeles, ofertelor artiştilor aflaţi în turneu”. Ea se mândreşte cu festivalul Rock the City,”care, după părerea mea, a fost cel mai îndrăgit şi cel mai vizitat festival din România”.

Cei de la Events plusează şi spun că, pentru firma lor, 2013 a fost un an bun. ”După debutul Ocean of White în 2012, Source of Light a adunat în anul trecut, în aprilie, la Romexpo aprope 12 000 de români și străini, într-un spectacol exploziv, care a durat până la ora 5.00 dimineața. Concertul lui Joe Satriani în premieră la București, sold-out, și turneul de adio al trupei Vaya con Dios, de asemenea sold-out, s-au numărat de asemenea printre vârfurile anului trecut”, spune directorul general Sorina Burlacu.

Şi Laura Coroianu, Managing Partner Emagic, crede că anul trecut a fost unul reuşit. ”Am început cu Mark Knopfler, solistul trupei Dire Straits, care a susţinut un show sold-out la Sala Palatului, urmat de trei producţii colosale în sezonul cald: al doilea show Depeche Mode în România, a şaptea ediţie de B’estfest cu Texas, Nas şi Chase & Status ca headlineri şi super-producţia lui Roger Waters – The Wall Live, în Piaţa Constituţiei”, enumeră ea evenimentele care au totalizat peste 150.000 de spectatori.

 

Nu avem bani?

 

Lucrurile se schimbă când vine vorba de 2014. Laura Coroianu spune că ”este încă prematur să ne pronunţăm asupra caracteristicilor acestui an, însă, la prima vedere, se observă o scădere a numărului de evenimente majore”. Ea crede că 2014 un an mai sărac în turnee mari şi foarte mari, în timp ce numărul evenimentelor de club este în continuă creştere. ”Cu alte cuvinte, există încă cerere pentru un astfel de divertisment, însă puterea de cumpărare încă nu şi-a revenit în urma crizei, fapt pentru care publicul optează pentru show-urile mult mai accesibile financiar”, afirmă aceasta.

Şi Sorina Burlacu, director general Events, spune că piaţa concertelor va fi mai slabă în 2014 decât în anii precedenţi. ”Principalul motiv este că artiștii care ies în turneu sunt puțin numeroși, iar cei care ies susțin mai puține concerte si cer onorarii imense pentru piaţa românească. Exemple concrete sunt Rolling Stones sau Justin Timberlake. Showurile de o asemenea anvergură nu se pot susține fără implicarea solidă a sponsorilor, iar sponsorii nu mai alocă aceleași bugete ca până înainte de criză (așa a fost posibil să vină Rolling Stones în România, datorita Vodofone, sau Muse, datorită Orange)”, explică ea.

Singura speranţă vine de la D&D East Entertainment. ”Pentru a doua parte a anului, pregătim o serie de evenimente frumoase, pe care le vom anunta în mai-iunie”, dezvăluie Denise Săndulescu.

Pentru cei nemulţumiţi de oferta autohtonă, trebuie spus că nici pe la vecini peisajul muzical nu este tocmai animat în 2014. La Sofia vor urca pe scenă Roger Waters, Offspring, Thirty Seconds to Mars, Iron Maiden sau Tori Amos, iar în capitala Serbiei vor concerta anul acesta Roger Waters, Jamiroquai ori Slayer. La Budapesta, Festivalul Sziget îi aduce pe scenă pe Macklemore & Ryan Lewis, Placebo, The Prodigy, Queens of the Stone Age, Skrillex, Ska P sau Lilly Allen, iar în concerte separate vor apărea Robbie Williams, Peter Gabriel, Andre Rieu, Iron Maiden, Kylie Minogue sau James Blunt.

EPOCA DE AUR

2013 Anul trecut au concertat în România Roger Waters cu The Wall, Depeche Mode, Vaya con Dios, Joe Cocker, Rammstein, Tom Jones, Andrea Bocelli, Iron Maiden, Joe Satriani sau Texas.

2012 În urmă cu doi ani iubitorii muzicii i-au putut vedea pe Red Hot Chilli Peppers, Lady Gaga, Guns n’Roses, Linkin Park, The Cranberries, Evanescence, Pink Martini, Lara Fabian, Pulp, Roxette, Steve Vai sau Manowar.

2011 Au apărut atunci pe scenele autohtone Bon Jovi, Sting, Shakira, Alice Cooper, Manu Chao, Tom Jones, House of Pain, Judas Priest, The Prodigy, Whitesnake ori Roxette.

2010 Fanii din România i-au putut (re)vedea în carne şi oase pe AC/DC, Metallica, Aerosmith, Guns n’Roses, Bob Dylan, Eric Clapton, Elton John, Chris Rea, The Cranberries, Rammstein, Serj Tankian, Slayer, Anthrax, Megadeth, Morcheeba sau Faithless.

2009 În plină criză i-am putut asculta pe Madonna, Sting, The Killers, Moby, Duffy, Placebo, Morcheeba, Santana, Vaya con Dios, Tiesto, Primal Scream, Franz Ferdinand, Leonard Cohen, Faith No More, Manowar ori Michael Bolton.

2008 Un an pentru toate gusturile: Metallica, Leonard Cohen, Alanis Morissette, Manu Chao, Lenny Kravitz, Iron Maiden, Bryan Adams, Kylie Minogue, Cypress Hill, Nelly Furtado, Judas Priest, Manic Street Preachers etc.

2007 Boomul economic s-a simţit şi în industria concertelor: Rolling Stones, Shakira, Depeche Mode, George Michael, Faithless, Pink, Muse, Marilyn Manson, Paul van Dyk, Tiesto, Duran Duran, The Prodigy, Alice Cooper, Tori Amos sau Sepultura.