Potrivit celei de-a 21-a ediţii a raportului PwC Global Entertainment & Media Outlook 2020-2024, rata de creştere a industriei de media şi divertisment din România se va reduce în acest an la 0,26%, de la peste 8% în 2019. Acest lucru este cauzat de restricțiile impuse de pandemia de coronavirus iar valoarea pieţei urmează să atingă 2,613 miliarde euro.
Estimările arată o revenire a creşterii din 2021 la o rată anuală medie de 6,76% până în 2024, conform agerpres.ro
România este cea mai puţin afectată
România este cea mai puţin afectată de criza de coronavirus dintre pieţele din Europa Centrală şi de Est incluse în raport şi singura care va înregistra creştere în 2020. Se estimează că celelalte ţări din regiune vor raporta scăderi în 2020 faţă de anul precedent: Ungaria de 7%, Polonia de 5% şi Cehia 5%.
„Veniturile generate de industrie în acest an reflectă încetinirea economiei declanşată de pandemia COVID-19, dar perspectivele pe termen lung rămân în ansamblu pozitive. Distanţarea socială şi restricţiile de mobilitate au accelerat tranziţia consumatorilor către consumul digital, care se manifestă deja de câţiva ani, astfel că, în 2020, lumea divertismentului şi a mass-media a devenit mai distanţată, mai virtuală şi mai personală ca niciodată.
Ca urmare, cererea consumatorilor pentru o gamă variată şi extinsă de opţiuni media oferite în această perioadă va continuă să crească”, transmite Florin Deaconescu, partener şi liderul echipei de servicii dedicate sectorului de Tehnologie, Media şi Telecom, PwC România.
Cu cea mai mare partea a oamenilor acasă, piaţa de servicii OTT (ex. Netflix sau HBO Go) din România va avea cea mai mare creştere pe piaţa media şi de divertisment, de 32%, comparativ cu 2019, la 29 milioane euro. Şi va continua să crească în următorii ani, cu o rată medie anuală de 16,5%, la 48 milioane euro.
A doua cea mai mare creştere la nivelul pieţei este estimată pentru segmentul de jocuri video şi e-sports (sporturi electronice), de 19%, atingând 136 milioane euro în acest an şi 195 milioane euro în anul 2024.
Cheltuielile pentru accesul la internet continuă să rămână cel mai mare sector al industriei, cu 47% din piaţă şi respectiv 1,23 miliarde euro, fiind în creştere cu 9,7% comparativ cu 2019. Până în 2024, acestea vor totaliza 1,89 miliarde euro, cu un avans mediu anual de 11%.
Următoarea creştere este estimată pentru publicitatea pe internet, de 7,4%, la 107 milioane euro. Acest segment va continua să crească cu o medie de 9% la 153 milioane euro până în 2024. Piaţa este foarte sensibilă la schimbarea comportamentului consumatorilor, publicitatea pe internet mobil fiind în creştere deosebit de puternică, deoarece smartphone-urile devin din ce în ce mai mult dispozitivul principal de consum media.
Restricţiile determinate de pandemie a avut un efect pozitiv şi pentru vânzările de carte, pentru care este estimat un avans de 5,1% în 2020, mai mare decât în anul precedent, de 3%, până la valoarea de 69 milioane euro. Până în 2024, raportul PwC estimează o rată medie anuală de creştere de 2,42%.
Pandemia COVID-19 şi-a desemnat însă şi pierzătorii, potrivit PwC, respectiv cinema, piaţa de publicitate outdoor, segmentul ziarelor şi revistelor tipărite, piaţa de evenimente B2B, veniturile din publicitatea TV, segmentul media B2B (Business to business) şi radio.
Cu cinematografele închise şi cea mai mare parte a veniturilor provenind din vânzările de bilete, cea mai mare scădere, de 58%, va fi raportată de industria cinematografică, până la o valoare de 26 milioane euro. Totuşi, până în 2024 este estimată o revenire treptată a acestui sector până la 58 milioane euro, dar sub nivelul din 2019, de 62 milioane euro.
Un alt segment care a pierdut din cauza pandemiei
Un alt segment care a pierdut din cauza pandemiei este piaţa de publicitate outdoor (-25%), care va ajunge în acest an la o valoare de 25 milioane euro. Perspectivele până în 2024 arată însă o revenire până la 43 milioane euro.
Pentru sectorul media B2B (Business to business), care cuprinde anuarele şi cataloagele cu informaţii de afaceri şi publicitatea din acestea, revistele nişate, cărţile profesionale, târgurile şi expoziţiile, este estimată de asemenea o scădere de 13,7%, la 194 milioane euro, dar şi o revenire în următorii ani cu o rată medie de creştere de 3,27% pe an.
Deja afectat de declin în ultimii ani, segmentul ziarelor şi revistelor tipărite din România şi-a adâncit scăderea la 13% în acest an, până la 62 milioane euro, urmând să rămână la un nivel similar până în 2024, când valoarea pieţei este estimată la 61 milioane euro.
Şi televiziunea şi conţinutul video consumat acasă vor avea o scădere uşoară în acest an, previzionată la 6%, respectiv venituri de 465 milioane euro. Acesta este al doilea cel mai mare segment din România în termeni de venituri generate, după accesul la internet.
De asemenea, veniturile din publicitatea TV sunt estimate să scadă cu 7%, la 295 milioane euro, dar vor trece pe creştere din anul următor, urmând să ajungă la 388 milioane euro până în 2024.
După ce înregistrase creştere anul trecut, segmentul radio, muzică şi podcast este aşteptat să scadă cu 9% în acest an, la 27 milioane euro, dar va reveni pe creştere şi va ajunge la 38 milioane euro peste patru ani.