De la an la an, România contribuie tot mai mult la miliardele de dolari încasate de industria mondială a jocurilor video. Anul acesta, industria de gaming are afaceri de 156 de milioane de dolari, cu peste 10 procente mai mult decât în 2017.
„Avem jocuri cu zeci de milioane de utilizatori care sunt jucate zilnic, România este prezentă pe harta internaţioanală a game developementului”, a declarat Radu Necula, studio manager, potrivit Digi24.
Din cele 80 de studiouri care creează şi testează jocuri, 50 sunt la Bucureşti. Provincia vine însă din spate cu viteză.
Cluj-Napoca se află pe locul al II-lea, cu 15 studiouri şi aproximativ 500 de angajaţi.
Peste 6.000 de angajați produc jocuri video la noi în ţară. Îi recomandă talentul. Cei mai mulţi nu au studii de specialitate.
Anda Simona, HR manager: Vin oarecum din alte industrii şi au făcut o reconversie profesională. Avem colegi care au specializări de economist sau chiar arhitecţi, specilişti în drept.
Deşi a terminat Arhitectura, Tibi Neag a intrat în această industrie când şi-a dat seama că poate să câştige bani frumoşi din jocuri. Un programator începător ajunge să câştige şi echivalentul a 1.500 de euro pe lună. Plus că un asemenea loc de muncă ce prespune creativitate nu prea este ameninţat de roboţi.
Tibi Neag, 3D artist: Pare un domeniu foarte bun pentru viitor, mult mai greu automatizabil faţă de altele.
Iar românii nu doar creează jocuri. Câştigă şi campionate în care se întrec pasionaţii. La sfârşitul verii, o echipă europeană antrenată de un jucător român a câştigat 11 milioane de dolari la Campionatul Internaţional de Dota 2, unul dintre cele mai populare jocuri online din lume.