Deşi pare surprinzător, anul 2008 a fost unul dintre cele mai bune pentru nou-născuta industrie a luxului din Romånia, în care şi-au făcut intrarea mărci precum Ferrari, Bentley şi Louis Vuitton.
Noile modele de ceasuri şi bijuterii de lux, precum şi cele exclusiviste, intrate pe piaţă în acest an, au dus la creşterea vånzărilor totale cu valori estimate de importatori între 25% şi 30% faţă de anul precedent. „Clienţii sunt din ce în ce mai informaţi, iar interesul crescut atåt pentru piesele în ediţie limitată sau unicate, cåt şi pentru piesele complicate sau haute – joaillerie indică o rafinare a alegerilor lor“, remarcă Adrian Stoican, manager general al Helvetansa, companie ce are în portofoliu mărci din gama de lux Vacheron Constantin, Audemars Piguet, Jaeger – LeCoultre sau Cartier.
Creşterea cifrei de afaceri a companiei pe primele şase luni ale anului a fost de 48%. „Din cauza contextului extrem de dificil, anul 2009 va fi o provocare. Segmentul de lux este foarte atractiv, mulţi clienţi dorind să investească în bijuterii sau ceasuri high-end“, adaugă Stoican.
Şi segmentul de lux al pieţei auto a avut o evoluţie interesantă. Anul acesta au intrat pe piaţa locală, cu show-roomuri proprii, două dintre cele mai importante branduri auto, Ferrari şi Bentley. Reprezentanţii Bentley spun că cel mai ieftin model ce poate fi comandat în Romånia este limuzina Continental Flying Spur, cu un preţ de pornire de 152.500 de euro, iar cel mai scump, coupé-ul Brooklands, de 295.000 de euro, realizat în ediţie limitată, de 550 de exemplare. Printre cele mai cerute modele s-au numărat 599 GTB Fiorano (204.000 de euro, fără taxe), 430 Scuderia şi Scaglietti 612 One to One (225.000 de euro, fără TVA). De succes s-a bucurat în acest an şi marca Maserati.
„În primele zece luni ale anului, am livrat 31 de unităţi. În noiembrie am luat comenzi pentru trei GranTurismo S, cu livrare în martie anul viitor. Mai aveam de livrat în noiembrie patru unităţi, dar toţi au decis să aştepte pånă în decembrie, să vadă dacă dobånzile scad“, spune Mike Costache, country manager al Maserati Romånia.
Spre comparaţie, în anul 2005 pe piaţa locală erau våndute doar 11 automobile Maserati. La ediţia din acest an a tårgului Luxury Show, Maserati a mai primit şapte comenzi, două fiind achitate cu cash şi cinci finanţate prin leasing. Tot atunci, Maserati a lansat noul Quattroporte, iar cei care l-au comandat în perioada tårgului au beneficiat, ca bonus din partea importatorului, de serviciile unui şofer pentru o perioadă de şase luni.
Piaţa ambarcaţiunilor de lux a urmat, la råndul ei, un trend ascendent, ritmul de creştere situåndu-se între 20% şi 30%. „Ambarcaţiunea în sine nu mai reprezintă un obiect «la modă» ca în anii trecuţi, ci devine o metodă de relaxare, de evadare din cotidian a persoanelor pasionate de mare, navigaţie sau de pescuit“, spun reprezentanţii Neptun Yacht. Şi iahturile Sunseeker şi-au găsit cumpărători printre romåni, în 2008 un client Maserati achiziţionåndu-şi un model Sunseeker în valoare de aproape 900.000 de euro, cu livrare în mai 2009. „Criza a fost, pe de o parte, în favoarea clientului, pentru că preţul a scăzut, pe de altă parte, în defavoarea lui, deoarece firmele de leasing şi băncile au cerut multe documente la analiză, a durat peste o lună evaluarea, iar dobånda oferită a fost aproape dublă faţă de luna iunie. Soluţia este să aştepte pånă în aprilie sau mai anul viitor“, explică Mike Costache, reprezentantul mărcii Sunseeker în Romånia.
Totuşi, interesul romånilor pentru iahturi de lux nu a scăzut pe fondul crizei: un model Sunseeker Superhawk 43 „Quantum of Solace 007“, fabricat la nivel mondial în zece exemplare, cu un preţ estimat la 470.000 de euro, a atras atenţia investitorilor romåni.
Vacanţele exotice, o altă componentă a industriei luxului, au fost la mare căutare în 2008. Maldive, Seychelles, Mauritius, Cuba, Bora-Bora, Hawaii şi Singapore sunt printre destinaţiile exclusiviste preferate de romåni. „Vånzările merg foarte bine, în fiecare an se cer zeci de locuri pentru aceste destinaţii. Preţurile pot ajunge la 14.500 euro de persoană pentru turiştii care aleg să se cazeze într-un hotel de 6 stele“, spune Aurelian Bratosin, director al agenţiei Butterfly Tourism.
Doar pentru perioada Sărbătorilor de iarnă, peste 5.000 de romåni au achiziţionat pachete turistice de lux. Cel mai scump sejur våndut a fost de 150.000 de euro, banii fiind încasaţi de turoperatorul Perfect Tour.
Dacă 2008 a fost anul creşterilor şi al lansărilor pe piaţa locală, 2009 ar putea fi, în cel mai bun caz, un an de stagnare a acestei pieţe, care nu poate rămåne neafectată de criza economică globală.
220.000 de euro este valoarea modelului Piaget Polo Tourbillon Relatif, unul dintre cele mai scumpe våndute de Helvetansa pe piaţa romånească
Noul Maserati Quattroporte a fost lansat în Romånia în cadrul tårgului Luxury Show, iar preţul de pornire pentru modelul de 430 CP este de 107.000 de euro (fără TVA)
Atraşi de interesul pentru lux al romåncelor, după patru ani de tatonări, reprezentanţii mărcii Luis Vuitton au decis să deschidă, în primăvara 2008, o reprezentanţă la Bucureşti.
Ferrari, marcă adusă pe plan local de compania Forza Rossa, a livrat, în primele luni de prezenţă pe piaţa romånească, 15 automobile şi a primit comenzi pentru alte 35
Valoarea timpului se măsoară în sute de mii de euro pentru romånii care investesc în ceasuri şi bijuterii de lux
Iahturile sunt pentru mulţi oameni de afaceri în primul rånd o investiţie în imagine, şi abia apoi un mod relaxant de a-şi petrece vacanţele. Spre deosebire de anul trecut, în 2008, tot mai mulţi s-au îndreptat spre ambarcaţiunile de hobby, cu preţuri între 400.000 şi 1.000.000 de euro