După ședința de Guvern de miercuri, 27 iulie, a avut loc un briefing de presă în cadrul căruia ministrul Economiei, Florin Spătaru, a precizat că Executivul a aprobat o schemă de ajutor privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare.
„Avem şi o hotărâre de guvern privind schema de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiţii destinate industriei prelucrătoare. O schemă pe care am lucrat-o împreună cu Ministerul de Finanţe, Consiliul Concurenţei, dar, de asemenea, şi cu mediul de afaceri. Această schemă de ajutor de stat se va adresa companiilor, o bună parte din ele care sunt în proces de relocare din Federaţia Rusă, Ucraina şi Belarus, dar nu numai. Cu ajutorul unei astfel de scheme de ajutor, practic, România reuşeşte să sprijine companiile în dezvoltarea unor noi capabilităţi care să respecte condiţiile de mediu, dar şi să ducă la o competiţie crescută la nivel european”, a declarat Florin Spătaru, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
La începutul şedinţei de guvern, premierul Ciucă a precizat că Executivul va adopta o schemă de ajutor de stat în vederea creşterii competitivităţii industriei în valoare de 300 de milioane de euro.
Relocare în contextul securizării lanţurilor de aprovizionare
La începutul lunii, ministrul Economiei a mai spus că relocarea în contextul securizării lanţurilor de aprovizionare a început în 2020, iar conflictul din Ucraina nu a făcut altceva decât să accentueze acest fenomen şi să ducă la accelerarea strategiilor de asigurare a acestor lanţuri.
„Sunt unul dintre participanţii activi la acest studiu (Studiul de atractivitate EY România – n. r.) pentru că am fost unul dintre cei intervievaţi … Care sunt paşii concreţi, ce facem pentru atragerea acestor investiţii? (…) Am creat acel grup de lucru la nivelul Guvernului pentru a aduce mai multă consistenţă planului de acţiune în atragerea de investiţii străine.
Vedeţi, aţi prezentat mai devreme faptul că acest conflict din Ucraina a creat oportunităţi. Punctul meu de vedere este că aceste oportunităţi au fost create cu ceva timp înainte. Pentru că nu mai vorbim de relocare în contextul unui conflict armat, ci vorbim de relocare în contextul securizării lanţurilor de aprovizionare. Şi, aici, bătălia a început de ceva timp, cred că în 2020, când am văzut că nu mai puteam să aprovizionăm aşa cum trebuie. Oameni din diverse zone ale lumii din care puteam să aprovizionăm la preţuri foarte competitive, m-aş feri să spun ieftine, dar foarte competitive, nu mai putea să vină la muncă, nu puteau să livreze acele bunuri.
Ba, mai mult decât atât, dacă vă aduceţi aminte, undeva la începutul anilor 2020, ne era frică să atingem ambalajele pentru că exista acest risc de infectare şi practic toate aceste fenomene duceau la întreruperea lanţurilor de aprovizionare. Conflictul din Ucraina nu a făcut altceva decât să accentueze acest fenomen şi să ducă la accelerarea strategiilor de asigurarea lanţurilor de aprovizionare”, a susţinut ministrul.