Primele şase luni din 2016 nu au fost foarte profitabile pentru piața românească de siderurgie. „A fost o perioadă slabă“, spun reprezentanții companiilor de profil. Iar pentru partea a doua a anului, părerile sunt la fel de rezervate.
De câțiva ani încoace, industria românească de siderurgie s-a tot schimbat, a trecut prin mișcări „surpriză“, tranzacții neașteptate și investiții masive duse la capăt de marile companii. Astăzi, primii cinci jucători (ArcelorMittal Galați, Tenaris Silcotub Zalău, Mairon Galați, TMK-Artrom, COS Târgoviște) au împreună peste 10.000 de angajați și afaceri cumulate de aproape 8 miliarde de lei. Cel mai mare producător de oțel din România rămâne ArcelorMittal Galaţi, chiar dacă cifrele arată că se află încă pe pierderi (minus 297 mil. lei în 2015). De altfel, pierderile raportate anul trecut de fostul Sidex au fost cu 40% mai mici decât în 2014. Grupul, care se află și între cei mai mari exportatori din lume, deține în România patru unităţi de producţie, la Galaţi, Hunedoara, Iaşi şi Roman. Prin comparație: dacă anul trecut țara noastră a produs 3,35 milioane de tone de oțel (cu 6,3% mai mult decât în 2014), ArcelorMittal Galați a acoperit o producție de circa 2 milioane de tone de oțel din acest total.
O ușoară „revigorare“
„În primele șase luni ale acestui an, consumul intern s-a revigorat oarecum, mai ales în sectorul construcțiilor civile, dar sporul de laminate și țevi sudate s-a asigurat cu precădere prin importuri mai ieftine, în special din Turcia, Ucraina și Republica Moldova“, spune Mircea Budur, director executiv UniRomSider – Uniunea Producătorilor de Oțel. Iar principalele evoluții internaționale, care au influențat piața regională, continuă acesta, au fost „ridicarea embargoului pe Iran – de care siderurgia românească nu s-a prea grăbit să profite – și conflictul militar din Ucraina, care a scăzut apetența importatorilor regionali pentru oțelul ucrainean, i-a forțat pe furnizorii de acolo să-și reducă masiv prețurile și i-a «răsplătit» în consecință pe importatorii români“. Producţia locală de oţel electric, deşi alimentată din surse interne cu principala materie primă (deşeurile feroase pentru retopire), este poziţionată geografic prea aproape de competitorii regionali. Iar Turcia, care este cel mai mare importator de fier vechi din lume, influenţează decisiv piaţa locală, pentru că preţurile oferite de turci dictează şi preţul la care se pot aproviziona oţelăriile româneşti, potrivit reprezentanților din domeniu.
Nu mai este demult o noutate că această piață este strâns legată de ceea ce se întâmplă în lume. Potrivit datelor Asociației Mondiale a Oțelului (WSA), citate de AFP, la nivel mondial, producția de oțel a scăzut cu 1,9% în primul semestru al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, din cauza diminuării producției în Europa și America Latină. Cu alte cuvinte, producția totală de oțel a celor 66 de state membre WSA a scăzut la 794,8 milioane de tone în perioada ianuarie-iunie 2016, în condițiile în care producția de oțel a Uniunii Europene a scăzut cu 6,1% în ritm anual, iar în America de Sud a scăzut cu 13,8%. Aceleași date mai arată că în America de Nord (minus 0,6%) și Asia (minus 1%) au fost înregistrate scăderi mai mici. Punctual, în luna iunie din acest an, producția mondială de oțel a rămas stabilă la 136 milioane de tone. În schimb, China, de departe cel mai mare producător mondial de oțel, a fost responsabilă pentru o producție de 69,5 milioane tone, în creștere cu 1,7% comparativ cu luna iunie din 2015.
Potrivit AFP, aceste date vor alimenta îngrijorările cu privire la creșterea importurilor de oțel provenit din China, în condițiile în care, recent, comisarul european Jean-Claude Juncker a subliniat că UE va utiliza toate mijloacele posibile pentru a-și proteja proprii producători de oțel. China, care produce peste jumătate din oțelul mondial, este acuzată de Europa că practică o politică de dumping pe piețele mondiale și că încalcă acordurile comerciale în dauna producătorilor din alte țări. Potrivit lui Jean-Claude Juncker, există o legătură directă între diminuarea supra-capacităților de producție ale Chinei în sectorul oțelului și acordarea de către UE a statutului de economie de piață pentru China. Anul trecut, China a produs o cantitate de 803,8 milioane de tone, cu 2,3% mai puțin decât în 2014, susține WSA.
„Supracapacitățile combinatelor de oțel reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale timpului nostru. Excesul de capacitate globală este în prezent de 700 de milioane de tone și aproximativ 400 de milioane de tone sunt din China. Liderii chinezi trebuie să se confrunte cu faptul că aceasta dăunează perspectivelor industriei globale și declanșează dezvoltarea de măsuri antidumping drastice în întreaga lume“, a spus și Geert Van Poelvoorde, președintele EUROFER.
Exportul pentru producătorii români
Ce se va întâmpla cu industria siderurgică în partea a doua a anului? „Semestrul al doilea nu se arată foarte favorabil unei revigorări sensibile a pieței românești: activitatea în construcții se va reduce în sezonul rece, iar creșterea consumului în construcțiile navale va fi relativ modestă. Speranța producătorilor din România rămâne exportul, pentru care calitatea laminatelor, trefilatelor și a derivatelor acestora, produse în țara noastră, ar îndreptăți un optimism întemeiat“, mai spune directorul executiv al UniRomSider. Potrivit lui, o anume sursă de îngrijorare este preluarea combinatului siderurgic Železara Smederevo din Serbia de către un gigant din R.P. Chineză (Hebei Iron & Steel Group, cu capital majoritar de stat), a cărui forță financiară ar putea provoca distorsiuni esențiale ale ofertei pe piața regional.
Mai departe, declinul prețurilor internaționale la minereu, huilă de cocs și fier vechi nu pare să se fi oprit, dar eventuale fluctuații ale acestora i-ar afecta la fel și pe competitorii regionali, astfel că piața noastră nu va fi „discriminată“ de vreun „salt“ al prețului la materiile prime. „Avem motive să prevedem o ușoară înviorare a producției siderurgice în România, în special în subsectoarele producției de țevi petroliere, de folii sau benzi de oțel inoxidabil și de produse derivate din sârmă. Veniturile companiilor ar putea să mai crească, mai ales în datorită creșterii ponderii produselor de nișă, cu valoare adăugată mai mare, în tonajul producției-marfă“, adaugă Mircea Budur. Cu alte cuvinte, scenariu realist al evoluției pieței siderurgice românești nu poate fi decât unul „moderat optimist“, ținând totuși seama de faptul că opțiunile strategice legate de oțelul românesc se stablilesc în centre de decizie din afara teritoriului național.
Semestrul al doilea nu se arată foarte favorabil unei revigorări sensibile a pieței românești: activitatea în construcții se va reduce în sezonul rece, iar creșterea consumului în construcțiile navale va fi relativ modestă. Speranța producătorilor din România rămâne exportul, pentru care calitatea laminatelor, trefilatelor și a derivatelor acestora, produse în țara
noastră, ar îndreptăți un optimism întemeiat.
Mircea Budur, director executiv UniRomSider – Uniunea Producătorilor de Oțel