Înainte de primul război mondial ajungeau cu marfa lor până la Budapesta, Viena și Belgrad, iar după Marea Unire îi puteai întâlni în toată țara, mânându-și domol și cu răbdare caii lor mărunți, oțeliți la drumuri lungi, iarna și vara.
Binefăcătorul Vaida-Voevod
Însă aceste caravane de oameni pașnici aduceau și pagube prin pășunatul de-a lungul drumurilor și, până cel dintâi guvern Vaida-Voevod n-a dat dezlegare acestei chestiuni, aveau de lucru necontenit cu tot felul de judecăți.
Ciubarele aveau căutare peste tot, la orașe și sate, deoarece nicio gospodărie nu se putea lipsi de ele.
Industria casnică a lemnului în Munții Apuseni era divizată și specializată. O persoană nu cunoștea bine decât o singură meserie, iar îndeletnicirea odată fixată îi rămânea pe viață.
Moții erau adevărați artiști, iar denumirea de ciubărar era pentru ei o cinste deosebită.
Ciubărarii erau de mai multe feluri.
Cei ce lucrau acasă și nu se deplasau să-și vândă produsele, cei ce vagabondau sub numele de holoangări, care erau ciubărari ambulanți ce-i întâlneai prin toate orașele lucrând sau reparând vase de lemn mai mult pentru hrană decât pentru bani, apoi găseai plasatorii de vase, numiți sfârnari, care cumpărau ieftin și vindeau scump, și, în fine, ciubărarii care își desfăceau singuri marfa ce o confecționau.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
