Așa cum în contul unor faraoni și voievozi erau puse toate clădirile importante, așa și dictatorul de la București a reușit să inducă ideea că n-a fost ceva deosebit înainte de martie 1965.

Dacă se mai citește un anuar statistic al României interbelice, se constată că se făcuseră pași importanți pe calea industrializării și a modernizării. Erau înregistrate în anul 1934 3.510 întreprinderi mari ale industriei prelucrătoare și forța motrice a mașinilor are asigurată de motoare cu o putere instalată de 558.468 CP. Erau angajați în aceste firme 208.340 de salariați, ceea ce însemna cam o persoană din 90.

Dacă erau introduse în calcule și firmele mici, atunci se ajungea în 1930 la un efectiv de 616.743 de lucrători, 4,4 angajați pentru un loc de producție. Economiștii scriu astăzi că era loc de mai mult în dauna populației rurale, dar economia evolua în funcție de cerere și ofertă.

Și posibilitățile financiare erau limitate din moment ce statul și particularii făceau mari comenzi de produse în străinătate. Tot ce era bun trebuia să fie străin.

Industria metalurgică era cea care producea materia primă pentru fabricarea de mașini din ce în ce mai sofisticate și fabricile românești puteau să livreze locomotive, vapoare și chiar avioane.

Existau în țară la nivelul anului 1934 351 de întreprinderi ce aveau 37.796 de angajați și au realizat bunuri în valoare de 6.460.642.000 lei.

Materialele de construcțiuni făceau obiectul de activitate a 263 de firme cu 11.051 angajați. Erau deja 11 capacități de producere a cimentului și alte 18 realizau produse din ciment. Cererea mare de piață făcea ca 156 de fabrici să livreze clienților cărămidă și țigle.

Omenirea începea să trăiască în epoca materialelor artificiale și industria chimică putea să obțină mărfuri prelucrate superior din materii prime ieftine. Erau înregistrate 254 de întreprinderi cu 20.282 de angajați, dar în anul următor erau deja 22.282. Și sunt numai câteva exemple despre ceea ce exista în perioada interbelică.

România se mișca spre progres, dar a venit invazia comunistă care s-a soldat cu distrugerea sau ducerea peste Prut a bunurilor industriale. A fost absolut normal ca apoi să pară că totul a fost făcut de temuta forță de ocupație.