"Din totalul celor 8.256 de companii insolvente în 2017, 4.185 au depus declaraţiile financiare înainte de intrarea în incapacitate de plată. Nivelul veniturilor a scăzut semnificativ în ultimii 3-4 ani prealabil intrării în incapacitate de plată. Cifra de afaceri medie din 2016 a fost de 2,1 milioane lei, cu 28% mai puţin decât anul anterior şi cu 30% mai mică decât cea din 2012, nivelul de vârf al veniturilor pentru aceste companii", informează reprezentanţii Coface.
În contextul scăderii semnificative a veniturilor, aceste companii au demonstrat o capacitate limitată de a se restructura.
"Flexibilitatea redusă şi incapacitatea de a se restructura eficient au fost determinate de nivelul foarte ridicat al cheltuielilor fixe. Acestea din urmă au fost alimentate de investiţiile majore în activele fixe, în condiţiile în care ponderea acestora în totalul activelor a crescut constant, de la 36% în 2012, la 44% în 2016. Pierderile consolidate s-au ridicat la 9,3% din nivelul cifrei de afaceri. Gradul de îndatorare a companiilor respective a crescut constant, de la 85% în 2012, la aproximativ 104% în 2016. Dinamica a fost determinată de acumularea de pierderi care au erodat nivelul capitalurilor proprii, aportul foarte scăzut de capitalizare din partea acţionariatului şi necesitatea de suplimentare a datoriilor pentru a gestiona presiunile asupra lichidităţii", menţionează sursa citată.
Gradul de acoperire a datoriilor prin nivelul vânzărilor a scăzut de la 103% în 2012, la doar 75% în 2016.
Eugen Anicescu, Country Manager, Coface România, susţine că în ciuda creşterii economice record şi a avansului semnificativ al consumului cu aproape 10% faţă de anul anterior, în 2017 numărul insolvenţelor înregistrate creşte uşor.
"Această evoluţie arată că după scăderea accelerată a numărului de insolvenţe în ultimii 3 ani, pe fondul creşterii lichidităţii din piaţă, efectul începe să se disipeze şi estimez că în perioada următoare vom vedea mai multe firme în incapacitate de plată. Coface evaluează în fiecare an un număr mare de companii, care realizează peste 80% din cifra de afaceri din economia locală, iar o analiză a acestui portofoliu arată că doar 1 din 4 companii prezintă un risc scăzut de insolvenţă', a precizat Anicescu.
La rândul său, Iancu Guda, services director, Coface România, spune că din perspectiva cadrului general al afacerilor în România, nu găseşte o explicaţie care să justifice creşterea numărului de companii în 2017, pentru că salariul mediu în sectorul privat a crescut cu aproape 15%, cadrul fiscal şi juridic au fost instabile, costul finanţării a crescut la finalul anului, investiţiile publice au scăzut la jumătate faţă de anul anterior, în timp ce investiţiile străine au stagnat în sectoarele cheie.
"Singura explicaţie în cazul creşterii cu 32% a numărului de companii nou înfiinţate este efectul de bază. Mediul de afaceri local a pierdut aproximativ un milion de companii în ultimii 10 ani, înregistrând un număr de firme care şi-au întrerupt activitatea de patru ori mai mare, comparativ cu media regională. La fiecare companie nou înfiinţată în 2008 – 2016, 2,2 companii şi-au întrerupt activitatea. România a ajuns să aibă doar 23 de firme la 1.000 de locuitori, cel mai scăzut nivel din UE după Serbia, care are 19 firme la fiecare 1.000 de locuitori. În momentul de faţă, mediul de afaceri local este embrionar, deoarece jumătate dintre companiile active sunt înfiinţate după 2009 şi nu au trecut prin tumultul crizei financiare. Acest proces al regenerării distructive a lăsat un gol imens în mediul de afaceri, care acum poate fi preluat de companiile nou înfiinţate, în condiţiile în care nivelul foarte ridicat al creşterii economice şi costul de finanţare în continuare scăzut creează oportunităţi interesante în acest moment', a afirmat Guda.