Inedit! Începe construirea celui mai spectaculos pod peste Dunăre

Brăila, 1 nov /Agerpres/ - Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a anunţat joi că a fost demarată oficial procedura exproprierilor pentru construirea podului peste Dunăre, după ce Guvenul a adoptat miercuri hotărârea privind "declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrărilor de utilitate publică de interes naţional Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila".

„Guvernul României a aprobat cuantumul despăgubirilor individuale care vor fi acordate proprietarilor care deţin teren în zona respectivă, pe raza localităţilor Brăila şi Vădeni, precum şi a localităţilor Jijila şi Smârdan. Despăgubirile totale depăşesc 10 milioane de lei. În momentul de faţă, pe malul brăilean există în jur de 80 de persoane fizice sau juridice care vor primi despăgubiri în urma exproprierilor. Pe malul brăilean este vorba despre o suprafaţă de 4,7 hectare, iar pe malul tulcean de 1,3 ha”, a declarat, pentru reprezentantul CJ Brăila. Potrivit proiectului de act normativ, cea mai mare parte din sumă va fi achitată pentru exproprierile din judeţul Brăila, respectiv 9,87 milioane lei, restul de 0,478 milioane lei fiind alocat judeţului Tulcea.

În ceea ce priveşte suma alocată judeţului Brăila, nouă societăţi comerciale locale ar urma să primească peste 6 milioane lei, iar diferenţa de 3,8 milioane lei va fi acordată unui număr de 40 de familii din municipiu şi din comuna Vădeni, pe raza căreia se va construi podul. Contractul pentru execuţia podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila a fost semnat în martie acest an şi are o valoare de 430 de milioane de euro, fără TVA, iar antreprenorul lucrării este Asocierea Astaldi SpA (Italia) – IHI Infrastructure Systems Co.Ltd (Japonia). Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a făcut recent apel la Ministerul Transporturilor să trimită cât mai repede la Bruxelles proiectul de realizare a podului peste Dunăre, pentru că orice întârziere ar putea duce la pierderea finanţării.

Potrivit proiectului, durata de realizare a podului peste Dunăre este de 48 de luni, din care 12 luni pentru proiectare şi 36 de luni – execuţia, iar termenul de garanţie este de 10 ani. Podul suspendat este poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52, pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre măsurat de la Sulina).

Obiectivul va avea o lungime totală de 1.974,30 metri, din care 489,65 metri reprezintă deschiderea laterală, pe malul dinspre Brăila şi 364,65 metri cea de pe malul dinspre Tulcea. De o parte şi de alta vor fi construite două viaducte de acces, în lungime de câte 110 metri, care se vor adăuga lungimii podului suspendat. Proiectul are ca scop crearea unei căi de comunicaţie modernă, cu implicaţii în dezvoltarea regională a zonei, a fluidizării traficului între localităţile Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, creşterii siguranţei utilizatorilor, micşorării timpilor de parcurs şi scăderii poluării la toate nivelele în prezent tranzitate. Agerpres