Pug Cafe este o cafenea destinată câinilor din rasa Pug , situată în Londra, unde evenimentele nu sunt despre oamenii care îşi doresc să mângâie un căţel, ci despre distracţia şi relaxarea căţeilor care vor să îşi savureze „cafeaua” preparată special pentru ei. Patronii Pug Cafe vor organiza evenimente şi pentru căţeii French Bulldog în viitorul apropiat. Cafeneaua va purta numele de Frenchie Café, scrie Mediafax.ro.
În data de 9 septembrie, Frenchie se va deschide în Londra, de către proprietarii Pug Cafe. Mesajul cafenelei este următorul: „Frenchie Cafe este un eveniment pop-up iniţiat de organizatorii de la Pug Cafe. Pentru o zi, o cafenea va fi transformată într-un loc dedicat căţeilor French Bulldog, iar meniul va include gustări delicioase, speciale pentru căţei şi pupuccinos”.
Cei interesaţi de participare vor trebui să facă rezervare. Frenchie Cafe nu va accepta persoane fără rezervare, probabil din cauză că s-ar aglomera. Rezervările se pot face începând cu 18 august.