Obligată, alături de restul statelor europene, ca în următorii zece ani să reducă risipa de energie cu 20%, prin reducerea cu acelaşi procent al emisiilor de CO2 şi obţinerea din surse regenerabile a unei cincimi din totalul energiei consumate, România se află, încă, la început de drum.
«Ne-am propus ca până în 2016 să atingem o ţintă de economisire a energiei de 2.800 mii tep (tone echivalent petrol), ceea ce corespunde unui procent de 13,5% din media consumului din anii 2001-2005», spune Cătălina Groza, director în cadrul Ministerului Economiei, citând din Planul naţional de acţiune în domeniul eficienţei energetice, document ce expiră anul acesta. „La Bruxelles, angajamentul a fost considerat unul dintre cele mai ambiţioase dintre cele asumate de statele membre“, continuă ea, adăugând că, până în acest an, reducerea obţinută a fost de 4,5% din cuantumul sus-menţionat.
Ea este completată în acest sens de Ron van Erck, reprezentant al Directoratului General Energie din cadrul Comisiei Europene, care spune că „până în 2020, majoritatea ţărilor membre au întocmit strategii prin care se angajează chiar să depăşească ţinta de 20%. Însă de la ce vor pe hârtie şi până la ce se întâmplă de fapt e un drum lung.“ În momentul de faţă, la nivel european, s-a reuşit o reducere medie cu puţin peste 10%, în condiţiile în care, însă, în urmă cu cinci ani, era de 8,5%.
Lupta cu morile de vânt
Jean Valvis este un fel de vedetă a me­diului de afaceri din România. El­veţianul spune că a investit până acum peste 50 de milioane de euro în principalele afaceri pe care le-a pus pe picioare: apele minerale Dorna, lactatele La Dorna, cramele Sâmbureşti. În 2008, a decis să investească 100–150 de milioane de euro în energie re­ge­nerabilă. Se întâmpla exact în anul în care Parlamentul apro­base Legea nr. 220 „pentru sta­bilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile“. Doar că, de atunci, lucru ştiut, normele de aplicare au întârziat să apară şi nici acum, doi ani mai târziu, niciunul dintre zecile de investitori care aşteaptă să se lanseze în acest domeniu nu ştie când se vor publica normele. Aşa că entuziasmul de început al lui Valvis, de pe vremea când califica proiectul drept genial, s-a temperat în scurt timp, iar acum s-a transformat în deznădăjde: „Încerc, de ceva timp, să-mi dau seama care sunt motivele acestor frâne. ANRE spune că aşteaptă aprobare de la Comisia Europeană, Comisia Europeană spune că şi-a dat acordul, că să ne adresăm Consiliului Concurenţei, Consiliul Concurenţei ne spune că aşteaptă aprobarea ANRE. Îmi vine să plâng.“
Alt domeniu, aceleaşi frustrări. Compania Sterling Resources este prezentă de 12 ani în România. Ce s-a schimbat de atunci în felul de funcţionare a pieţei? „Agenţiile de reglementare sunt controlate politic şi organizate deficitar, legile sunt prost gândite, iar reglementările excesive descurajează competiţia şi investiţiile“, spune Stephen Birrel, vicepreşedinte al operaţiunilor din România ale companiei. În privinţa acestui ultim aspect, ele este de părere că statul are tendinţa de a încuraja mai degrabă investiţiile publice decât pe cele private: „Am exemplul a două proiecte eoliene care urmau să fie dezvoltate în Dobrogea şi ai căror proprietari au renunţat, din cauza mediului ostil din România. Ca idee, unul dintre aceste proiecte avea o valoare de o sută de milioane de euro.“
Potrivit unui raport european, un dolar investit în eficienţă energetică presupune economii de doi dolari.
Cătălina Groza, director, Ministerul Economiei
3 Acesta este numărul proiectelor depuse de firmele româneşti pentru obţinerea de fonduri europene pentru eficientizarea energetică
Cauzele stagnării
În rândul investitorilor există convingerea că de vină este în primul rând absenţa voinţei politice. Cauzele lipsei de interes a autorităţilor sunt, de aici încolo, susceptibile de a fi doar  speculaţii. Câteva dintre ele, totuşi:
Capacitatea hidro deosebită a României (28% din totalul energiei electrice) îi face pe politicieni să crea­dă că nu mai au de ce să depună eforturi pentru atingerea ţintelor im­puse până în 2020.
Lobby-ul desfăşurat de marile companii industriale susţine că, atâta timp cât este tergiversată aplicarea legii care instituie sistemul certificatelor verzi, marii poluatori nu pot fi obligaţi să plătească.