Infanta Cristina a Spaniei, sora regelui Felipe al VI-lea, şi Inaki Urdangarin, un fost membru al echipei spaniole de handbal au divorţat în mod oficial.
Infanta Cristina a divorțat de soțul infidel
Infanta Cristina a Spaniei, sora regelui Felipe al VI-lea, și Inaki Urdangarin, fost jucător al naționalei spaniole de handbal, au divorțat oficial în decembrie 2023. Acțiunea a avut loc la notar, conform informațiilor dezvăluite de revista spaniolă !Hola și preluate de presa națională spaniolă, inclusiv Paris Match.
Potrivit revistei, cei doi au semnat documentele de divorț în decembrie 2023. A fost de comun acord, în fața unui notar din Barcelona, locul unde s-au căsătorit la 4 octombrie 1997. Infanta Cristina și Inaki Urdangarin au ajuns la un acord economic privind cheltuielile legate de copiii lor.
„Legea jurisdicţiei voluntare, care a intrat în vigoare în iulie 2015, le permite celor care vor să-şi rupă căsătoria să o facă la un notar şi să plătească acest lucru. aşa cum au făcut cei doi. Nu se recurge la judecători atunci când divorţul are loc de comun acord, nu există copii în întreţinere şi persoane cu dizabilităţi în proces” scrie El Pais.
Infanta Cristina a Spaniei și Inaki Urdangarin au respectat prevederile acordului privind cheltuielile comune ale copiilor lor. Asta, având în vedere că cea mai mică fiică a lor, Irene, a devenit majoră în iunie 2023.
Conform înțelegerii, Cristina și Inaki au renunțat la orice indemnizație sau pensie. Ei au convenit asupra unui aranjament financiar pentru acoperirea cheltuielilor comune ale celor patru copii ai lor: Juan (24 de ani), Pablo (23 de ani), Miguel (21 de ani) și Irene (18 ani).
Proprietatea lor de vacanță de la Bidart, Franța, va rămâne în proprietatea infantei Cristina, care este singura proprietară. Cu toate acestea, copiii și tatăl lor au dreptul să o utilizeze împreună.
Separarea a fost anunțată de acum doi ani
Infanta Cristina și Inaki Urdangarin au anunțat separarea lor în urmă cu doi ani. S-a întâmplat printr-un comunicat transmis agenției de presă EFE. Divorțul lor a fost finalizat în mod oficial în decembrie 2023.
”De comun acord, am decis să ne întrerupem relaţia matrimonială. Angajamentul faţă de copiii noştri rămâne intact”, scriau ei.
”Cum este vorba despre o decizie privată, cerem cel mai mare respect celor care ne înconjoară”, scriau atunci Cristina de Borbon şi Inaki Urdangarin.
Infanta Cristina și Inaki Urdangarin au făcut anunțul separării lor cu cinci zile înainte de publicarea unor fotografii compromițătoare. Imaginile furnizau dovezi despre o legătură a lui Inaki Urdangarin cu o avocată care lucra cu el la Vitoria.
La momentul respectiv, Cristina locuia împreună cu fiica lor la Geneva. În timp ce Inaki locuia la mama sa în orașul Vitoria din Țara Bascilor. Inaki executa regimul de semilibertate după ce fusese condamnat în scandalul Noos și avea un angajament ca consultant la un cabinet de avocatură.