Se înființează rețeaua naţională de ghişee unice de eficiență energetică
Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de vineri, înființarea unei rețele naționale de ghișee unice de eficiență energetică. Această inițiativă are ca scop oferirea de servicii de informare, consiliere tehnică și sprijin în domeniul eficienței energetice și al producției de energie din surse regenerabile pentru consumatori și prosumatori.
Conform actului normativ, se vor înființa și operaționaliza minimum 42 de ghișee unice, câte unul în fiecare județ și unul în municipiul București. Rețeaua națională va fi coordonată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).
Ghișeele de eficiență energetică vor fi organizate în limita posturilor aprobate la nivelul instituțiilor, prin redistribuirea sarcinilor și personalului existent. Cheltuielile de funcționare ale acestor ghișee vor fi suportate integral din bugetul propriu al unităților administrativ-teritoriale sau al subdiviziunilor acestora, din bugetele asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, precum și din alte surse legal constituite, conform comunicatului de presă al MDLPA.
Pentru a asigura o eficiență sporită a activității, autoritățile administrației publice locale au posibilitatea de a organiza ghișeele unice de eficiență energetică în diverse moduri:
– La nivel de unitate administrativ-teritorială sau subdiviziune a acesteia;
– În cadrul unei asociații de dezvoltare intercomunitară;
– În cadrul consorțiilor administrative;
– În cadrul zonelor metropolitane;
– Prin asocierea dintre consiliile județene și municipii/municipii reședință de județ.
Necesitatea acestui act normativ a fost determinată de riscul ca persoanele vulnerabile să nu mai beneficieze de fondurile alocate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Aceste fonduri sunt distribuite prin componenta Repower Investiția I4, care prevede o schemă de acordare a voucherelor pentru accelerarea instalării de capacități de energie regenerabilă în cadrul gospodăriilor individuale, și prin Investiția I7, care prevede o schemă de acordare de vouchere pentru îmbunătățirea eficienței energetice în cadrul gospodăriilor individuale.
Ghidurile de finanțare pentru aceste investiții sunt deja în procedură de consultare publică.
Centralele de apartament NU vor dispărea prea curând din România
Camera Deputaților a oferit clarificări legate de centralele de apartament, după ce s-a vehiculat în spațiul public că acestea vor fi interzise în România în viitor. Sunt trei precizări importante de menționat:
Toate modificările legislative se referă la standarde aplicabile pentru certificatul de eficiență energetică, care se eliberează obligatoriu și în prezent. Nu s-au stabilit competențe noi pentru autoritățile de control sau pentru furnizorii de energie. Normele actuale sunt neschimbate.
Nicio autoritate nu a primit vreo competență de control în plus care să le permită să verifice și să oblige proprietarii din România să elimine centralele de apartament. Proiectul de lege încurajează prosumatorii să investească în sisteme de stocare a energiei pentru a echilibra sistemul energetic. Autorizația de construcție, ce va intra în vigoare din anul 2026, se referă la materialele de construcții care izolează și ajută creșterea performanței energetice și de confort a locuințelor.
Nu există nici o prevedere legală privind înlocuirea centralelor pe combustibili fosili. Numai Comisia Europeană (CE) a pus în discuție acest aspect, dar trebuie văzută poziția noului Parlament European (PE). Proiectul de lege care a fost adoptat azi, 26 iunie, de plenul Camerei Deputaților merge acum spre promulgare.