România are şansa unică de a deveni o atracţie turistică de top prin înfiinţarea unei zone libere de taxe în zona Constanţa, iar ”dacă va fi bine gândit, proiectul acestei zone speciale va transforma litoralul românesc într-unul fără concurenţă în Europa”, crede Dan Matei Agathon, preşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS).
Potrivit lui, transformarea Centrului Istoric din Constanţa după modelul Centrului Istoric din Bucureşti a început deja, iar acest gen de investiţii oferă posibilitatea prelungirii sezonului turistic şi creşterii atractivităţii zonei pentru o lungă perioadă a anului. Așadar, tot angrenajul de restaurante, cafenele, cluburi şi magazine care se înfiripă într-un asemenea centru turistic va atrage turişti pe toată perioada anului.
”Taxarea mai mare decât în zonele turistice direct concurente, ca de exemplu cele din Bulgaria care practică un TVA de 9% la serviciile turistice, este singurul impediment în propulsarea litoralului românesc, obligat la această oră să facă faţă unei presiuni neloiale a preţurilor din străinătate, câtă vreme serviciile de la noi sunt taxate de aproape trei ori mai mult”, spune Agathon.
Simpla înfiinţare a unei zone libere de taxare în partea cea mai căutată de litoral ar dubla veniturile din turism ale României pentru că ar atrage investiţii masive, ar aduce turiştii străini prin preţurile fără concurenţă şi ar asigura permanenţa activităţii, reduse în general, până în prezent, la sezonul estival. În plus, existenţa şi dezvoltarea unei reţele de cazinouri în acest areal va atrage turiştii cu bani care vor cheltui mult şi în restul sejurului.
Potrivit FPTS, fără o ofertă şocantă şi unică din punct de vedere al facilităţilor fiscale, turismul şi litoralul românesc nu vor putea depăşi nivelul mediu de dezvoltare din prezent, după cum nu vor putea concura cu ofertele din ţările care investesc în turism miliarde de euro anual.