City Insurance, cea mai mare companie de pe piața asigurărilor, a reușit, recent, să obțină în instanță anularea actului administrativ care îi interzicea să își desfășoare activitatea pe teritoriul Italiei ca urmare a unor acuzații care presupuneau legături cu Mafia. Contactat de Capital, acționarul majoritar al firmei, Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase, a dat detalii despre planurile de viitor ale City Insurance.
Actualii acționari ai City Insurance se află în negocieri cu mai multe fonduri de investiții mari pentru a vinde societatea care a ajuns lider al pieței din România și care intenționează să se dezvolte inclusiv pe alte piețe din Europa, a declarat, pentru Capital, Dan Odobescu, principalul acționar al asigurătorului.
După ce City Insurance a reprimit recent dreptul de a vinde pe piața din Italia, Odobescu anunță că intenționează să se dezvolte în această țară, acesta fiind și motivul pentru care s-a judecat în instanțele din Italia timp de șase ani.
“ Binențeles că vrem să începem iar activitatea din Italia. Am fost apreciați acolo și acum se înghesuie deja brokerii la ușa noastră. Vom intra cu toată gama de produse, de la RCA la garanții și asigurări de sănătate. Dacă nu am fi vrut să reluăm activitatea ce sens avea să ne judecăm atâția ani și să plătim avocați cu 1000 de euro pe oră?”, a spus Odobescu.
Potrivit acestuia, pe rolul instanțelor din Italia există deja un proces prin care City solicită daune autorității de supraveghere financiară din Italia.
În primăvara anului 2012, City Insurance și-a pierdut dreptul de a mai active pe piața din Italia, din cauza unui process penal.
La acel moment, într-un comunicat al Gărzii Financiare al regiunii Veneția erau avansate la adresa companiei de asigurare suspiciuni referitoare la asocierea cu stucturi de tip mafiot, capital social insuficient, datorii neachitate către intermediari și asigurați, neplata taxelor către statul italian.
Acum, Instanța Supremă de Drept Administrativ a Republicii Italiene (Consilio Di Stato) a dispus anularea unei decizii din februarie 2014 emisă de Autoritatea de supraveghere și reglementare a asigurărilor din Italia (echivalentul ASF din România), prin care a interzis City Insurance dreptul de a încheia contracte de asigurare pe teritoriul Italiei. Potrivit asigurătorului român, instanța italiană a constatat abuzul autorității de supraveghere italiene (IVASS) din perioada 2012 – 2018 și a anulat cu titlu definitiv sancțiunea prin care City Insurance i se interzicea dreptul de a încheia contracte de asigurare pe teritoriul Republicii Italiene.
City Insurance este prezentă și pe piața din Grecia, acolo unde vinde RCAprin intermediul unui mare broker local, Matrix.
Anunțata vânzare către elvețianul Roesller a devenit incertă. Se negociază deja cu mai multe fonduri
Pe de altă parte, Odobescu spune că City are planuri importante pentru viitor, iar aceste planuri presupun inclusiv parteneriate sau chiar o vânzare către un investitor de calibru, care să își permită majorări substanțiale de capital.
“Sigur că pe măsură ce ne vor crește vânzările, vom avea nevoie și de majorări de capital. Când vom ajunge la 700-800 de milioane de euro, va trebui să vorbim despre capitaluri proprii semnififactive. În acest sens, nu facem un secret că discutăm cu fonduri mari o eventuală preluare.”, a mai spus Dan Odobescu.
Pe de altă parte, spun sursele Capital, anunțata preluare a City Insurance de către elvețianul Max Roesller a devenit incertă. În ciuda prezenței în boardul City a unor reprezentanți ai lui Roesller, se pare că acesta ar fi făcut un pas înapoi în ceea ce privește preluarea.
El s-ar fi răzgândit pentru că, inițial, dorea să preia City Insurance pentru a o revinde și avea deja clienți în acest sens. Între timp, însă, respectivii clienți s-au răzgândit iar Roesller nu vrea să își asume administrarea City Insurance.
Majorarea de capital în valoare de 20 de milioane de euro, care a scos City de sub planul de redresare impus de ASF nu ar fi fost făcută de Roesller ci de alte persoane, mai spun sursele noastre.
Pe de altă parte, mai arată sursele citate, relația dintre City și foștii săi acționarii majoritari, italienii Marcelo și Giuseppe de Cristofaro ar fi redevenit una amiabilă, după ce compania de asigurări a câștigat procesul cu Unity Broker (intermediar controlat de italieni) și a recuperat astfel o datorie de circa 8 milioane de euro.
Unity Broker este brokerul care a dus către piața din Italia nu doar City Insurance ci și alte firme din România (cum ar fi Forte sau LIG, ambele în faliment). Specializarea intremediarului care la un moment dat ajunsese în top 10 brokeri locali sunt asigurările de garanții, mai ales contracte cu instituții ale statului italian. În prezent, Unity Broker a solicitat probarea pentru suspendarea activității.
În 2017, City Insurance a înregistrat prime brute subscrise de 1,255 miliarde de lei, nivel care a plasat-o în fruntea clasamentului firmelor de asigurare. Potrivit informațiilor Capital, City a obținut și un profit semnificativ în 2017, în ciuda faptului că circa 85% din portofoliu este format din RCA, poliță care este cunoscută pentru profitabilitatea foarte redusă.
Înființată în 1998, City Insurance este controlată de Vivendi International SRL – 85,23%, Nicolae Mușat – 8,9%, Fortuna Coppola – 2,37%, Cristian Pascale – 1,91% și alți acționari persoane fizice și juridice – 1,58%. Acționarul unic al Vivendi International este Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase. În prezent, City Insurance are peste 350 de angajați și un număr de 42 agenții în care se desfășoară activități atât de subscriere de prime asigurări generale, cât și de instrumentare a dosarelor de daune.
Vor vânzări cu orice preț
Zilele acestea, City Insurance este în centrul unor discuții care au pus pe jar întreaga piață a asigurărilor, inclusiv ASF. Așa cum Capital a arătat, în premieră, City Insuarnce a făcut, prin Marsh România și , mai apoi, prin Safety Broker oferte de asigurare pentru trei dintre cele mai mari organizații ale transportatorilor. Prețul oferit este de doar 4.000 de lei pe cap tractor, la jumătate comparativ cu prețul de referință calculat de ASF și chiar față de tarifele standard pe care le aplică City Insurance.
Acest nivel extrem de mic de preț a detarminat ASF să își pună întrebări în legătură cu plata viitoarelor daune. O adresă care vizează această problemă circulă prin ASF, iar chestiunea a fost discutată inclusiv în consiliului instituției. Dacă unele voci spun că, la un anumit nivel de vânzări, prețul este sustenabil, în alte abordări tariful este considerat prea mic pentru a putea acoperi daunele viitoare. Un control în acest sens ar putea avea loc în următoarea perioadă.
Surse apropaite situației spun, pentru Capital, că dorința City Insurance de a vinde cât mai mult are legătură tocmai cu potențiala vânzare către un investitor. Cu cât vânzările sunt mai mari, cu atât cifrele arată mai bine și actualii acționari pot obține un preț mai bun. Mai ales că, în general, daunele din RCA intră la plată, în cea mai mare parte, abia după un an și jumătate, doi, după creșterea portofoliuliui.