Nivelul salariului reglementat în Marea Britanie a înregistrat, în perioada aprilie-iunie 2022, cel mai semnificativ declin de la publicarea datelor, în 2001, a anunţat marţi Oficiul Naţional de Statistică (ONS).

Salariile au scăzut cu 3% în perioada aprilie-iunie 2022

Salariile, ajustate în funcţie de inflaţie, au scăzut cu 3% în perioada aprilie-iunie 2022, bugetele gospodăriilor fiind afectate de creşterea facturilor la energie şi de preţurile mai ridicate ale alimentelor şi combustibililor. Rata inflaţiei în Marea Britanie este la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani şi ar urma să crească în următoarele luni, apreciază analiştii.

De asemenea, în perioada aprilie-iunie 2022, rata şomajului a urcat la 3,8%, de la 3,7% în precedentele trei luni.

Darren Morgan, director în cadrul ONS, a apreciat că „valoarea reală” a salariilor continuă să scadă. „Excluzând bonusurile, scăderea este mai rapidă decât în orice altă perioadă de când se publică aceste date, în 2001”, a adăugat oficialul britanic, după cum transmite BBC.

Angajații și sindicatele solicită majorări salariale

Salariul reglementat, excluzând bonusurile, a crescut cu 4,7% în aprilie-iunie 2022. Excluzând pandemia, este cea mai rapidă creştere din ultimii 15 ani. Totuşi, ajustate în funcţie de inflaţie, salariile au scăzut cu un nivel record, de 3%.

Creşterea costului vieţii a determinat angajaţii şi sindicatele să solicite majorări salariale, în unele sectoare declanşându-se greve.

Separat, datele ONS arată că numărul locurilor de muncă vacante a scăzut pentru prima dată din 2020. În perioada mai-iulie 2022, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 19.800, la 1,274 milioane. Este primul semn al înăspririi pieţei forţei de muncă din Marea Britanie.

În perioada mai-iulie 2022, numărul angajaţilor aflaţi pe statele de plată ale companiilor britanice a urcat cu 73.000, la 29,7 milioane.

Care este prognoza privind inflația în România?

În România, Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 13,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 7,5% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate marţi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

BNR estima în mai 2022 o inflaţie de 12,5% pentru finalul acestui an şi de 6,7% pentru 2023.

Conform băncii centrale, rata anuală a inflaţiei IPC se plafonează pe parcursul trimestrului III, iar din trimestrul IV se înscrie pe o traiectorie descendentă, sub ipoteza detensionării graduale a pieţelor en gros de energie şi a celor ale produselor agroalimentare, precum şi a disipării treptate a sincopelor în lanţurile globale de valoarea adăugată, dar şi ca urmare a unor efecte de bază, după corecţiile puternic ascendente ale preţului energiei din 2021, înainte de implementarea schemelor de sprijin ale consumatorilor casnici.

Potrivit prezentării, BNR se aşteaptă la o întrerupere temporară a tendinţei dezinflaţioniste în trimestrul II din 2023, odată cu ieşirea din vigoare a măsurilor de plafonare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale.

La orizontul prognozei, iunie 2024, nivelul proiectat este de 2,3%, în interiorul intervalul ţintei de inflaţie, pe fondul manifestării unui efect de bază substanţial.