Rezerva Federală a SUA face tot posibilul pentru a reduce inflația – care a atins cel mai mare nivel de la începutul anilor 1980 – prin creșterea ratelor dobânzilor.
Dar, în același timp, cererea consumatorilor este remarcabil de puternică, comercianții cu amănuntul afectați de costurile ridicate și de lanțurile de aprovizionare raportând în continuare afaceri dinamice și câștiguri substanțiale, potrivit The Grid.
O furtună economică globală se întrevede la orizont, în timp ce scenariul recesiunii nu poate fi exclus din discuții, au concluzionat și liderii politici și de afaceri reuniți la Forumul Economic Mondial (WEF).
Nimic nu arată ca o economie care se contractă!
„Este o recesiune iminentă? Raspunsul meu este clar NU. Nimic nu arată ca o economie care se contractă”, afirmă Guy Berger, economist principal la LinkedIn, referindu-se la datele privind ocuparea forței de muncă.
În același timp, piețele financiare spun clar ceva despre economie. De exemplu, Nasdaq 100, indicele marilor companii tech, a scăzut cu aproape 30% de la maximul de anul trecut.
„Este foarte greu de spus în acest moment, deoarece experimentăm foarte multe schimbări economice în urma ieșirii din pandemie.
Economia se schimbă și mai mult în fiecare trimestru decât în mod obișnuit în fiecare an”, a spus Michael Strain, director de studii de politică economică la American Enterprise Institute.
Șocul asupra piețelor energetice și alimentare provocat de invazia rusă a Ucrainei
În plus, susține el, trebuie luate în seamă și efectele pe care noile valuri de Covid, în special cele din China, le pot avea asupra producției și cererii globale, precum și șocul asupra piețelor energetice și alimentare provocat de invazia rusă a Ucrainei.
Dincolo de orice statistică economică, există totuși un sentiment profund de neliniște în economie, având în vedere subminarea încrederii consumatorilor. Și potrivit Pew Research, 70% din americanii consideră că inflația este o problemă majoră.
Iar pentru mulți americani, în special pentru lucrătorii care au intrat în economie în timpul crizei financiare din 2008, punctul de referință pentru o economie bolnavă este o recesiune sfâșietoare.
Peste toate s-au suprapus repercusiunile asupra piețelor petroliere și alimentare ale războiului din Ucraina și blocajele generate de pandemia de coronavirus din China, care au agravat estimările deja sumbre.
Nu toate recesiunile sunt la fel
Dacă totuși va urma o recesiune, s-ar putea să nu arate ca Marea Recesiune sau ca o pandemie care are loc o dată la un secol. Asta pentru că ar putea fi o recesiune indusă de Rezerva Federală, nu una cauzată de o bulă imobiliară sau de o blocare a economiei.
Recesiunea din 2008, care a început în sectorul locuințelor și a radiat spre exterior, a lovit gospodăriile și companiile și a condus la o redresare lentă care a durat mai bine de șapte ani. „Gospodăriile și întreprinderile au avut nevoie de ani de zile pentru a reduce efectul de îndatorare pentru că și-au asumat datorii neperformante”, a spus Miran.