Impulsionată de costurile serviciilor şi alimentelor, inflaţia din luna februarie a fost de 8,5%, cifră comparabilă cu inflaţia de 8,6% în ianuarie. Inflaţia de bază, principalul obiectiv în acest moment pentru factorii de decizie, a accelerat de la 5,3% la 5,6%.
Investitorii au fost determinați să parieze că rata de depozit va atinge un vârf de 4%
Aceste cifre urmează ultimelor date cu privire la creşterea preţurilor din Germania, Franţa şi Spania, determinându-i pe investitori să parieze că rata de depozit a BCE va atinge un vârf de 4%. Amintim că rata de depozit a BCE este de 2,5% în momentul de față.
Creşterea costurilor energiei a continuat să se modereze luna trecută, după ce iarna blândă a atenuat criza declanşată de războiul din Ucraina, notează bloomberg.com
Sectorul serviciilor și salariile dinamice alimentează așteptările privind noi creșteri ale costurilor
De asemenea, sectorul serviciilor și salariile dinamice alimentează așteptările privind noi creșteri ale costurilor de împrumut în zona euro.
Sandra Phlippen, economist şef la banca olandeză ABN Amro, spunea luna trecută că „este cu adevărat surprinzător să vedem că BCE a devenit cea mai aspră dintre marile bănci centrale”.
Președintele BCE, Christine Lagarde, spunea că situația salariilor este foarte atent analizată. O creștere puternică a salariilor va pune presiune asupra prețurilor, având în vedere că firmele vor transfera costurile asupra consumatorilor.
Randamentul obligațiunilor germane cu scadența la doi ani, care sunt foarte sensibile la modificările așteptărilor privind dobânzile, a atins marți un maxim al ultimilor 14 ani, de 2,95%, după ce indicele managerilor de achiziții S&P Global a depășit previziunile.
Eventualele creșteri substanțiale ale ratelor din zona euro sunt contractate de cele din SUA și din Regatul Unit. Aceste două țări au majorat deja costurile de împrumut cu mult mai mult decât BCE.
În zona euro, inflația a fost de 8,5% în ianuarie, față de 6,4% în SUA, însă cea din Regatul Unit rămâne încă de două cifre.
„Există riscul ca inflația să se dovedească a fi mai persistentă decât este evaluată în prezent de piețele financiare”, a declarat Isabel Schnabel, membru al comitetului executiv al BCE, pentru sursa menționată.
Frederik Ducrozet, șeful departamentului de cercetare macroeconomică de la Pictet Wealth Management a declarat că BCE ar putea să fie „încă în modul de înăsprire până în septembrie, iar acest lucru te duce aproape de o rată a depozitelor de 4%”.