Inflația din SUA s-a accelerat și a ajuns la 3% în ianuarie. Presiunea pe prețuri se accentuează
Inflația din SUA accelerează, ajungând la 3% anualizat în ianuarie, acesta fiind cel mai rapid ritm din ultima jumătate de an și a patra accelerare lunară consecutivă, ceea ce se reflectă în prețurile din varii industrii-cheie, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, companie de investiții pe bursele internaționale.
Fără alimente și energie, componenta de bază a inflației a crescut cu 3,3%, indicând presiuni persistente, de care Rezerva Federală nu poate face abstracție.
Arsenalul restricțiilor comerciale pe care le-ar putea implementa administrația Trump, inclusiv taxele vamale impuse Chinei, cele amânate pentru vecinii de la nord și sud ai SUA, cele pentru oțel și aluminiu, dar și planul pentru a impune un sistem reciproc de taxare a importurilor ar avea efecte în sensul accentuării presiunii pe prețuri. Cu alte cuvinte, spațiul de manevră pentru a reduce dobânda ar deveni, astfel, foarte limitat.
Jerome Powell, președintele Fed, invitat la declarația bianuală în fața Congresului, în fața unui câmp imens de incertitudine referitor la ce se va implementa concret în plan comercial, a făcut tot posibilul pentru a semnaliza disiparea posibilității de scădere a dobânzilor, însă fără a speria piețele.
„Suntem aproape, dar nu chiar acolo”, a menționat conducătorul Fed, referitor la mandatul pe partea de inflație, vorbind de păstrarea abordării restrictive pentru moment.
După datele de inflație și comentariile lui Powell, așteptările de menținere în lunile următoare a dobânzii Fed la 4,25-4,5% au crescut, potrivit probabilității estimate de CME.
Inflația a scumpit până și micul dejun
Scumpirea ouălor, efect al reducerii ofertei produse de izbucnirea gripei aviare, cu 15% doar în ianuarie este cea mai mare din ultimii peste 10 ani, subliniază Claudiu Cazacu.
Față de ianuarie 2024, saltul este de 53% la nivel național, dar chiar și mai ridicat în unele regiuni. Prețul ouălor nu a fost doar un impuls al inflației, ci a devenit și un simbol al conjuncturii actuale a prețurilor. După un jaf de 100 000 de ouă organice în Pennsylvania și alte furturi „inspirate” de aici, volumul accelerat de meme și comentarii în rețelele sociale a amplificat sensibilitatea publică a subiectului.
![inflatie](https://media.capital.ro/wp-content/uploads/2023/05/inflatie-e1722279568403.jpg)
Micul dejun american e acum mai scump, având în vedere și prețul cafelei la maximelor istorice. Cafeaua arabica este cu 126% mai sus față de acum un an, afectată, printre altele, de criza din Brazilia.
Creșterea marjei de tranzacționare este un alt posibil factor care accentuează presiunea pe termen scurt, fenomen care s-ar putea vedea și în cazul ouălor. Lunile următoare ar urma să aducă, se estimează, o temperare a prețului boabelor de cafea, odată cu noua recoltă din Brazilia, mai arată Claudiu Cazacu.
Inflația poate să existe și într-o economie puternică
Inflația este posibilă și în condițiile unei economii americane puternice, văzută în creștere de 2,7% anul acesta. Pe de altă parte, în a doua economie a lumii, povestea este diferită. China se confruntă cu deflație, estimările fiind ca și anul 2025 să arate un deflator al PIB-ului (diferența între cel nominal și cel real) negativ, de -0,2%. Dacă se confirmă, ar fi o noutate după 1960.
Cu scăderi ale prețurilor la imobiliare, îngrijorări ale oamenilor care le setează comportamentul pe modul prudent, cu limitare a consumului și, implicit, efecte în rândul companiilor și sectorului imobiliar, China a întrezărit riscurile. În acest sens, a anunțat pachete de stimulare și o abordare monetară relaxată încă de anul trecut.
Cu toate acestea, sectorul imobiliar are dificultăți cu rădăcini adânci. Autoritățile din Shenzen au preluat controlul operațional asupra Vanke, unul dintre marii dezvoltatori imobiliari rămași în picioare, pregătind un pachet de salvare financiară. Nivelul vânzărilor imobiliare, după suprafață, a coborât în 2024 pentru al treilea an consecutiv, ajungând la același nivel de acum 14 ani, mai punctează consultantul de strategie din cadrul XTB România.
Lumea nu se mai află în situația de după marea criză financiară, în care China a absorbit o parte din șocul de creștere la nivel global. O decuplare a SUA față de China și o rescriere a lanțurilor logistice, în condițiile unor taxe vamale în creștere și a unei inflații americane care s-a oprit din scădere ar însemna un alt cost al capitalului și noi surse de presiune pentru consumatori. Efectele ar fi distribuite, în proporții diferite, în Europa și în întreaga lume.