Diferența dintre inflația reală și cea virtuală, prin care se elimină anumiți factori de influență, menține nivelul dobânzilor bancare la un nivel ridicat, mai mare decât cel recomandat pentru susținerea economiei.
Dobânzile bancare și interbancare se află la minime istorice atât în România, cât și în Uniunea Europeană. Nivelul acestor dobânzi nu este însă stabilit în funcție de cererea și oferta de pe piață decât într-o foarte mica măsură, ci de alți factori. Dobânzile influențează și sunt influențate de inflație, creștere sau scădere economică, curs de schimb etc. Problema cea mai mare este dacă aceste dobânzi mici sau chiar negative au efecte pozitive ori negative în economie.
Cel mai semnificativ indicator pentru nivelul dobânzilor este inflația. Dobânzile bancare ar trebui să fie, în mod normal, peste rata inflației; indiferent cât de mare inflația, care înseamnă o devalorizare în consecință a banilor și a puterii de cumpărare, nivelul dobânzii trebuie să fie egal sau mai mare pentru a încuraja economisirea în aceeași monedă. Dacă depozitele bancare (fie pentru populație și companii, fie pentru instituții financiare) penalizează semnificativ economisirea, atunci deponenții vor căuta soluții alternative, cum ar fi economisirea în altă monedă (cea mai la îndemână soluție, utilizată pe scară largă și la noi) sau achiziția de diferite active. Acesta este motivul pentru care în 1997 – 1998 dobânzile bancare de la noi au ajuns la peste 200%.
În ultimul deceniu însă inflația a intrat pe un trend general descendent inclusiv la noi (deceniu care a început odată cu aderarea României la UE), cu un hop generat de criza din 2009. Dar abia în ultimul an și jumătate am coborât către zero cu rata anualizată a inflației, adică cifre pe care le găsim în majoritatea statelor dezvoltate. Dobânzile, în schimb, au coborât mult mai greu decât inflația. Pe bancar, deși avem inflație negativă, dobânzile pentru credite în lei către populație și companii sunt în mare între 5% și 10%, chiar dacă dobânzile interbancare au ajuns la 1% sau chiar mai jos.
Dobânda aferentă depozitelor interbancare la trei luni în lei, nivel utilizat la majoritatea creditelor, a început anul la 1% și a ajuns la 0,75% în prezent. Dobânda de politică monetară a Băncii Naționale a României se află la 1,75%, cu o facilitate de depozit de 0,25% și cea de creditare la 3,25%, iar nivelul inflației este de -3,25%, conform datelor din aprilie, ultimele disponibile. Practic, dobânzile reale au devenit negative, în concordanță cu inflația, în timp ce dobânzile BNR rămân la niveluri menite să combată creșterea inflației.
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, justifică absența luptei împotriva deflației prin faptul că, dacă s-ar elimina efectul reducerii TVA din prețuri, inflația ar fi de 1%, nu negativă. În aceeași idee, Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administrație al BNR, arată că dobânzile foarte mici indică disfuncționalități majore în economie și au ca efect crearea de bule, volatilitate mare și perpetuarea unei alocări defectuoase a resurselor. Reprezentanții băncii centrale justifică astfel menținerea unui nivel disproporționat de mare al dobânzii de politică monetară, situație recunoscută și de Fondul Monetar Internațional, care recomandă menținerea actualei rate, dar și reducerea diferenței față de dobânzile din piață prin absorbții de lichiditate și îngustarea coridorului de dobânzi.
România nu e Germania
BNR prognozează o inflație de 0,6% în acest an și de 2,7% pentru 2017, ambele estimări fiind în scădere față de cele anterioare. În condițiile în care dobânda de 1,75% rămâne neschimbată, abia anul viitor vom ajunge în situația normală în care dobânda este mai mică decât inflația, spre diferență de piața bancară, unde ajustările s-au făcut mult mai repede.
Putem spune că România nu este Germania sau Suedia astfel încât să își permită o dobândă negativă. Banca Centrală Europeană, Bank of Japan, Banca Elveției penalizează economisirea banilor din bănci la instituțiile centrale, intenția fiind de trimite resursele financiare către zonele productive ale economiei. Din păcate, nici dobânzile negative și nici programele de Relaxare Cantitativă (QE) nu și-au atins scopul, respectiv finanțarea economiei pentru o ieșire mai rapidă din criză. Banii au ajuns mai degrabă pe piețele de capital și cele financiare, unde au pus umărul la dezvoltarea instrumentelor derivate.
Analiștii independenți, precum Florin Cîțu, acuză BNR că refuză să vadă realitatea, mai exact deflația, și menține un nivel prea ridicat al dobânzilor bancare, cu influențe directe în alocarea resurselor financiare în economie. „Lupta BNR în lumea reală cu inflația din lumea virtuală ne-a costat creștere economică reală atât pe termen scurt, cât și pe termen lung”, spune Florin Cîțu. De asemenea, acesta arată că nu există o corelație reală între creșterea creditului și cea economică, fapt observabil și în ultimii ani, când soldul împrumuturilor bancare abia a reușit să se mențină la nivelurile anterioare, în timp ce economia a crescut.
Deocamdată, creditarea rămâne îndreptată către împrumuturile de consum, reduse ca valoare, în timp ce creditele ipotecare sunt ținute în viață de programul Prima Casă, mai ales după intrarea în vigoare a legii dării în plată. Creditarea către sectorul privat se bazează pe companii mari și corporații, împrumuturile către IMM-uri și start up-uri fiind realizate aproape exclusiv prin programe speciale. Dobânzile aferente creditelor către popuație sunt relativ atractive în prezent, mai ales cele imobiliare, dar dacă ar fi corelate cu inflația ar fi chiar mai mici.
Indiferent de situația conjuncturală, nu se poate nega starea de ansamblu a economiilor. Îmbătrânirea populației, coroborată cu incertitudinile legate de viitor, favorizează economisirea în dauna investițiilor, după cum remarca și Daniel Dăianu. De asemenea, criza a redus apetitul general către investiții, riscurile potențiale fiind considerate prea mari. Cu alte cuvinte, inflația este oricum pe trend descendent, mai ales după ce economiile dezvoltate au început să importe dezinflație din cele emergente, precum China. De asemenea, asistăm acum și la o scădere a prețurilor generată de reducerea cotațiilor la materii prime, în principal petrol. Privită în ansamblu, inflația de la noi va reveni în teritoriu pozitiv, dar nu prea repede și nici prea mult. Nu vom vedea însă o reducere suplimentară la dobânzile creditelor.
-3,25% este rata anualizată a inflației conform ultimelor date BNR, cele din aprilie
0,75% este nivelul Robor la trei luni (dobânda depozitelor interbancare), în timp ce dobânda de politică monetară a BNR este de 1,75%
Lupta BNR în lumea reală cu inflația din lumea virtuală ne-a costat creștere economică reală atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Florin Cîțu, analist