Mugur Isărescu reconfirmă prognoza de inflație de 7,5% pentru 2023
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a anunțat că, pe baza Raportului trimestrial asupra inflaţiei, instituția financiară a păstrat la 7,5% prognoza de inflaţie pentru final de 2023. Totodată, guvernatorul a anunțat și majorarea la 4,8% a inflației pentru sfârșitul anului viitor.
În discursul său de vineri, Isărescu susține că prognoza nu diferă cu mult față de cea anunțată în august 2023. În acel moment, BNR anunța o inflaţie de 7,5% pentru finalul de an. Totodată, pentru 2024 se estima un nivel de 4,4%. Guvernatorul a declarat că majorarea ratei inflației pentru finalul anului viitor poate fi explicată „în contextul majorărilor legiferate”.
„Aceasta este prognoza pe care probabil că o aşteptaţi. Nu diferă mult de cea anterioară, din luna august. Avem o reconfirmare a prognozei pentru finele anului la 7,5%, nu este modificată, însă o revizuire ascendentă a traiectorii pe parcursul anului 2024, în contextul majorărilor legiferate. Pe acelea le-am luat în considerare.
Este vorba de impactul de runda I-a al creşterilor de TVA, aducerea lor la acelaşi nivel, să spunem, sau trecerea de la trei trepte la numai două trepte şi accize, creşterea accizelor. Impactul ăsta este estimat la 0,9 puncte procentuale, care apare în special în trimestrul I al anului viitor, dar ulterior se intră pe aceeaşi traiectorie de dezinflaţie şi ajungem în intervalul ţintei la orizontul lui T3, trimestrul III din 2025”, explică Isărescu.
Guvernatorul a profitat de ocazie pentru a preciza că aceste rezultate sunt pozitive ținând cont de instabilitatea pe piața economică, determinată de cele două războaie.
„Ceea ce, ca să îi irit puţin pe monetarişti, că sunt mulţi monetarişti în sală, nu este rău, în contextul a două războaie şi a tuturor incertitudinilor. Deocamdată prognoza arată relativ bine”, a afirmat Mugur Isărescu.
Cerere excedentară într-un declin mult mai rapid
Mugul Isărescu a subliniat că principalul factor care a contribuit la scăderea inflației este reducerea inflației CORE 2 ajustate. Acest lucru evidențiază că adoptarea unei politici monetare puternice și menținerea dobânzilor la nivel relativ ridicat pentru o perioadă mai îndelungată și-a făcut efectul și își va continua impactul.
Gvernatorul anunță și faptul că România are „o cerere excedentară într-un declin mult mai rapid decât am văzut în lunile de vară”. Se estimează că aceasta va fi eliminată până la finalul anului 2024.
„Ce este relativ nou în această prognoză, este că avem o cerere excedentară într-un declin mult mai rapid decât am văzut în lunile de vară. Ea este previzionată a fi eliminată în totalitate până la finele anului viitor, şi asta în contextul anticipării unui ritm susţinut al corecţiei fiscale pe parcursul anului 2024 şi al continuării transmisiei efectelor induse de normalizarea politicii monetare la noi şi în lume. Ce riscuri vedem la adresa acestor prognoze?”, potrivit reprezentantului BNR.
Pe tema evoluției cererii interne, guvernatorul a precizat că BNR nu estimează viitoare riscuri inflaționiste. El a explicat impactul tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu.
„În ceea ce priveşte evoluţia cererii interne, nu vedem riscuri inflaţioniste, ci mai degrabă în jos. La impactul preţurilor materiilor prime, al bunurilor intermediare şi finale datorită în special tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu vedem riscuri în sus, de creştere. Politica fiscală şi cea a veniturilor sunt riscuri în ambele sensuri. Unele cum sunt măsurile de majorare a unor taxe, care se duc direct în preţuri, în sens de creştere a preţurilor, dar din punct de vedere al cererii agregate, deci atingerea obiectivelor de deficit bugetar avute în vedere de guvern, duce inflaţia în jos.
Iar pe piaţa muncii din punctul nostru de vedere, luând în considerare şi anul electoral, riscurile sunt de a împinge creşterea preţurilor în sus, de a amplifica creşterea preţurilor”, a explicat Mugur Isărescu.
Raportul trimestrial asupra inflaţiei a primit miercuri aprobarea din partea Consiliului de administraţie al BNR.