Inflaţia a scăpat de sub control în România?! Florin Cîţu: „BNR recunoaşte. Urmează o rată a inflației cu două cifre până în 2024 cel puțin”

Fostul premier Florin Cîţu atrage atenţia asupra efectelor grave pe care inflaţia le are în România, dar şi asupra deciziilor luate de către Banca Naţională, care ar fi recunoscut prin ultimele măsuri că a scăpat inflaţia de sub control.

Într-un mesaj postat pe contul său de socializare, fost lider liberal afirmă că românii trebuie să se aştepte, de acum încolo, la dobânzi mai mari şi la o rată a inflaţiei de peste 10%, cel puţin până în anul 2024.

Florin Cîţu subliniază că preţurile la alimente nu au cum să scadă în perioada următoare, pentru că excedentul de cerere alimentează creșterea prețurilor în continuare.

Iar creşterea în ritm accelerat a acestor preţuri va alimenta şi rata inflaţiei în lunile următoare, a adăugat fostul prim-ministru şi fost ministru de Finanţe.

Florin Cîţu indică pe Facebook şi cine deţine soluţiile pentru revenirea la o inflaţie mică şi la dobânzi mici în România: Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor.

Postarea integrală a lui Florin Cîţu

BNR recunoaște că a scăpat inflația de sub control. Urmează dobânzi mai mari și o rată a inflației cu două cifre până în 2024 cel puțin.

BNR confirmă că cel puțin 65% din rata inflației  se datorează factorilor interni (așa cum am tot spus). BNR influențează CORE2-inflația de bază.

„Rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a accentuat trendul ascendent în prima lună a trimestrului II, inclusiv în raport cu previziunile, dar și l-a temperat apoi, ajungând la 9,1 la sută în luna mai, de la 7,1 la sută în martie, ”

Excedentul de cerere alimentează creșterea prețurilor în continuare. Prețurile sunt determinate de cerere și ofertă. Atât timp cât există excedent de cerere prețurile nu au cum să scadă. Din contră, vor continua să crească într-un ritm accelerat alimentând rata inflației în perioada următoare.  Din păcate, BNR confirmă că în acest moment aleargă după rata inflației.

„Evoluția face probabilă o reamplificare vizibil peste așteptări a excedentului de cerere agregată în acest interval, dar relativ moderată.”

Soluția pentru inflație mica și dobânzi mici? La BNR+MF.

Responsabilitatea pentru inflație mare și dobânzi mari?

#RomaniiTrebuieSaStie