Un intreprinzator care porneste o afacere sub umbrela unui operator international beneficiaza de o multime de avantaje: know-how gratuit, o perioada de pregatire pentru angajati, tehnologie, publicitate la nivel global si o strategie de marketing viabila si verificata pe zeci de piete mondiale. Oricine poate intra intr-o afacere testata la nivel mare folosindu-se de o marca internationala, daca are un capital de pornire, perceput ca o taxa de intrare in sistem, de minimum 20.000 euro – pentru un simplu francizat (o licenta pentru un singur magazin, unitate) sau in jur de 100.000 USD, pentru un master francizat (o licenta pentru dezvoltarea unei retele la nivelul intregii tari). „Ofertele de francize au aparut intr-un numar destul de mare in ultimul timp, ceea ce demonstreaza interesul din ce in ce mai mare al mediilor de afaceri din Occident pentru Romania”, afirma Bogdan Serban, manager al firmei de management si consultanta Litexco Group Bucharest, care ajuta companiile straine sa gaseasca parteneri in tara noastra.
Dupa ce au cucerit celelalte piete est-europene, marile grupuri internationale isi indreapta privirea si spre romani. Pana acum cel mai cunoscut si cel mai mare francizor este McDonalds insa in curand la acest titlu vor aspira mai multi operatori internationali. Spaniolii de TelePizza, care au avut anul trecut o cifra de afaceri de 328,56 milioane de euro si 848 de magazine in opt tari, cauta parteneri in Romania. TelePizza le va acorda partenerilor sai de afaceri asistenta incepand cu planul de investitii, pana la manuale de operare, ajutor la alegerea celei mai bune locatii a magazinelor, tehnologia de fabricare a produselor proprii, mai ales a delicioaselor retete de pizza, un program de training atat pentru operatiuni, cat si pentru marketing si serviciile cu clientii. De asemenea, TelePizza le promite masterului si viitorilor francizati o campanie publicitara in mass-media nationala. Firma spaniola este dispusa pentru inceput si la alte forme de asociere, precum un joint-venture sau cumpararea unui lant de magazine deja constituit.
Reteaua canadiana Bata, un important producator de pantofi, doreste de asemenea sa dezvolte o retea de franciza. Bata este o marca internationala care are peste 4.700 de magazine proprii si peste 100.000 in franciza, in care vinde zilnic un milion de pantofi in intreaga lume.
Lantul italian de agentii de turism GiraMondo, cu o cifra de afaceri de 740 milioane de dolari si cu 600 de francize in intreaga lume, aduce pe piata romaneasca suportul logistic, preturi si oferte bune, obtinute printr-o mare putere de negociere (numai in 2000 a avut 1.840.000 de clienti), dar cere viitorului master o taxa de intrare in retea de 100.000-150.000 USD.
O alta posibila afacere se poate demara cu o spalatorie Pressto. Reteaua spaniola de spalatorii ecologice, tip butic, la vedere, in care clientii pot privi cum li se curata hainele „in direct”, are 550 de puncte in Europa, Asia si America Latina. Pressto, grupul care a strans anul trecut o cifra de afaceri de 66,78 de milioane de dolari din rufe murdare, s-a dovedit un concept deosebit de agresiv ca dezvoltare – doua magazine noi in fiecare zi – cu un profit de 80% potrivit declaratiilor reprezentantilor firmei. Centrul pilot pentru Bucuresti necesita o investitie de circa 100.000 de euro din partea viitorului master national.
O ultima propunere vine din partea firmei italiene Miroglio, care produce si comercializeaza 17 marci diferite de textile. In Romania cauta un master pentru un magazin de haine si accesorii pentru tinere, sub brandul Motivi. In lume, grupul italian are 175 de magazine Motivi.
Conditii de francizare
TelePizza, lant spaniol de magazine fast food si livrare la domiciliu. Pentru master francizat se impune: sa fie dintr-un oras cu peste 100.000 locuitori, sa achite o taxa de intrare de 20.000 de euro, redeventele de 5% pe an si o taxa pentru fondul de marketing de 3%. Conditiile se mai pot negocia, iar preturile se adapteaza la piata.
GiraMondo, cea de-a doua retea de agentii de turism din lume ca marime si prima din Europa. Pentru Romania cauta mai intai master, caruia sa-i ofere licenta la nivel national, care trebuie sa detina un spatiu comercial la strada, cu vitrina si o suma de 100.000-150.000 USD, negociabila. Pentru master, procentajul din cifra de afaceri este negociabil. In Italia, francizatii obisnuiti incep cu 10.000 de euro.
Compania italiana Miroglio, specializata pe productie si comercializare de textile aduce brandul de magazine Motivi, de haine si accesorii pentru tinere. Cauta in Romania un master pentru un magazin-pilot in Bucuresti, care trebuie sa aiba o investitie de 120.000-170.000 de euro, pentru amenajarea si deschiderea viitorului magazin Motivi. Nu se plateste taxa pentru intrarea in afacere, iar procentajul din vanzari este negociabil. Viitorul masterat trebuie sa cunoasca italiana, franceza sau engleza.
Bata ofera franciza pentru magazine de incaltaminte, marochinarie si articole din pielarie. In Romania vrea sa introduca doua concepte diferite de magazine, unele mai mici Bata City, si altele mai mari, Bata Superstore. Pentru primele, este necesar un spatiu comercial de aproximativ 150 mp, iar pentru cel de-al doilea de 300 mp. In acest moment, reprezentantii Bata au comandat un studiu de piata si in urma rezultatelor acestuia vor decide celelalte cerinte.
Reteaua de spalatorii ecologice Pressto vrea sa testeze piata romaneasca si cauta francizati. Nu se percepe taxa de intrare, dar este nevoie de un capital de pornire, pentru master, de circa 100.000 de euro, pentru a cumpara masinile de spalat speciale ale firmei Pressto. Modul de cumparare a masinilor – leasing, cash etc. – este negociabil.