Trecând însă peste efectul Balassa – Samuleson și satisfacția dată oamenilor baronilor, care câștigă alegerile, mai interesant este de văzut cum au fost absorbiţi banii suplimentari din piaţă. Cu ajutorul preţurilor volatile de la produsele de bază controlate de carteluri şi a tarifelor la utilităţi.

Cu alte cuvinte, gazele şi curentul – asupra cărora „veghează” ANRE ca nu cumva să le scadă prețul – s-au scumpit continuu, chiar şi atunci când pe piaţa intermaţională s-au ieftinit, fiindcă sunt precum impozitele şi se constituie venituri la buget. La fel ca și benzina, a cărei preţ a crescut ca urmare a reintroducerii supraaccizei. La care s-au adăugat – după cum am precizat – majorările de preţ la produsele de bază, unde nişte oligopoluri îşi dispută zonele de influenţă.

Ca să rezum, banii din piaţă au fost luaţi de către buget şi zonele care extrag rente din economie şi te pomeneşti că și de aici vor ajunge, în parte, tot la stat, după ce va veni Consiliul Concurenţei să dea niscaiva amenzi. Important este însă că aceia care măresc prețurile sunt disciplinaţi, și le vor achita, după ce îşi plătesc și impozitele. 

Iar preţurile au crescut exact în decembrie, o lună cu maximum de consum. Nu avea sens în ianuarie – martie, când felul în care se formează PIB-ul arată că activitatea economică este extrem de slabă.

Dar, din păcate, astfel a crescut și deficitul extern şi nicio măsură ulterioară nu a venit să reprime decisiv importurile. În acest context, singura reacţie posibilă vine din partea Băncii Naţionale a României, care la ultima şedinţă de politică monetară a mărit dobânda-cheie şi aşteptăm să vedem dacă se va transmite în ROBOR, pentru că în măsura în care n-o va face e probabil ca deprecierea leului faţă de euro să ajusteze gap-ul de productivitate dintre mărfurile româneşti şi cele străine.

Mărirea dobânzilor finanţează deficitul de cont curent  prin intermediul carry-trade, cu hot money, dar era nevoie, mai degrabă, de o depreciere a leului pentru a fi corectat deficitul de productivitate ce a generat inflaţia, pentru a fi încurajată oferta autohtonă de bunuri și servicii. Deoarece, cu dobânzile nu se umblă la cauză, nu se corectează gap-ul de productivitate, care oricum s-a mărit peste 4% – nivelul estimat în primăvara anului 2017.

Mai are sens să discut de necesitatea implementării reformelor structurale într-o perioadă în care principala preocupare este eliminarea adversarilor politici? Păi nu prea, fiindcă acum e limpede că economia constituie o “remorcă” la îndemâna politicului. PIB-ul se umflă pentru ca atunci când datoria publică se raportează la el să rămână sub limita de credibilitate de 40%, iar deficitul bugetar, să nu sară peste 3%.