Influenţa PNRR în domeniul transporturilor. Conform unui comunicat al Comisiei de transporturi din Senat, în urma întâlniri dintre Toma Petcu și Dumitru Costin, cele două părți au stabilit să existe consultări asupra modului privind influenţa Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în domeniul transporturilor și să fie realizată o analiza pentru a stabili priorităţile de finanţare prin PNRR.
De asemenea, sunt vizate și proiectele ce pot fi finanţate prin acest program şi care nu ar putea fi finanţate prin noua schema de finanţare europeană (Programul Operaţional Transport).
Influenţa PNRR în domeniul transporturilor
„În întâlnire s-a mai discutat despre domeniul transporturilor feroviare, o zonă în care nevoia de investiţii este mai mare decât în alte zone de transport şi au fost identificate câteva modificări legislative care pot aduce îmbunătăţiri acestui domeniu”, este transmis în comunicat.
Toma Petcu, preşedintele Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Senat, a precizat că, în ceea ce priveşte transporturile navale, acest domeniu are un ridicat potenţial pentru România, subliniind nevoia de modernizare a zonei portuare şi de transport naval care va concura la mărirea fluxului de marfă şi de călători.
„În această întâlnire am stabilit modul în care Comisia pentru transporturi şi infrastructura va colabora cu Blocul Naţional Sindical pe diverse iniţiative care concordă cu domeniul transporturilor şi sunt în acord cu interesele angajaţilor din acest domeniu, dat fiind faptul că BNS reprezintă interesele şi drepturile unor lucrători din transporturi”, a declarat acesta, la finalul întâlnirii.
Planul Național de Redresare și Reziliență, consultări pentru actualizarea sa
Planului Național de Redresare și Reziliență trebuie finalizat până la sfârșitul lunii aprilie 2021, pentru ca România să poată beneficia de fondurile europene puse la dispoziție de Bruxelles. Vizate sunt domeniile Transport, Mediu, Schimbări Climatice, Energie și Eficiență Energetică.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a organizat luni primele consultări tehnice pentru actualizarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Acestea au vizat domeniile Transport, respectiv Mediu, Schimbări Climatice, Energie și Eficiență Energetică. Au participat reprezentanții ministerelor de linie, precum și cei ai agențiilor în domeniu.
Reuniunile au fost coordonate de Marius Vasiliu, secretar de stat în cadrul MIPE, care a subliniat că principalul obiectiv al Planului Național de Redresare și Reziliență îl reprezintă finanțarea de reforme.
El a explicat că PNRR trebuie finalizat până la sfârșitul lunii aprilie 2021, iar reformele și proiectele incluse în acest Plan trebuie implementate până la sfârșitul anului 2026.