Vremurile grele au făcut ca românii să facă loc, în coșul de cumpărături, unui ulei de care nu auziseră în reclame. Acum, spun cercetările Nielsen, mărcile private ale retailerilor au depăşit, în vânzări, brandurile consacrate de ulei şi ca valoare, şi ca volum. Explicaţia: prețurile acestora, care sunt cu până 20% mai mici decât ale producătorilor care vând sub brand propriu, fac să pălească argumente precum lipsa lor de notorietate ori impresia că ar o calitate mai slabă.
De menţionat că recolta slabă de anul trecut a majorat preţul la kilogramul de floarea-soarelui cu circa 45% faţă de 2011 şi, implicit, s-a scumpit şi uleiul. Concret, dacă în septembrie 2012 o sticlă de un litru costa 5,49 de lei, acum preţul ei a depăşit 7,29 de lei. Chiar şi aşa, românii rămân printre cei mai mari consumatori de ulei din Europa – consumă în fiecare an peste 10 litri de ulei/cap de locuitor, potrivit datelor Gfk -, în topul preferinţelor situându-se cel de floarea-soarelui (peste 90%).
Din datele patronatului din industria uleiului, în volum, piaţa locală a uleiului este evaluată la 200.000-210.000 de tone anual, iar producţia este acoperită de zece fabrici. În primele opt luni ale anului trecut, multinaţionalele americane Bunge şi Cargill, plus Argus Constanţa, au acoperit mai mult de jumătate din volumul de ulei consumat în România, potrivit datelor companiei de cercetare de piaţă Gfk. De altfel, piaţa uleiului – estimată, azi, la 350-400 mil. euro – este dominată de Cargill şi Bunge, care încep să pună probleme producătorilor autohtoni, care nu au resursele financiare ale giganţilor americani. Principalii lor competitori sunt francezii de la Expur, dar şi afaceri ale antreprenorilor români, precum Prutul Galaţi (Marian Andreev), Ulerom (Adrian Porumboiu) sau Ardealul Carei (mai multe persoane fizice).