Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică, valabilă la nivelul întregii ţări începând din această după-amiază şi până sâmbătă dimineaţă.
Potrivit prognozei, în intervalul 4 mai, ora 16:00 – 6 mai, ora 6:00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 l/mp şi izolat 30 – 40 l/mp.
Meteorologii precizează că, în seara zilei de joi (4 mai) şi în noaptea de joi spre vineri (4/5 mai), astfel de fenomene vor fi mai frecvente la deal, la munte, în sud-vestul şi centrul ţării.
De asemenea, pe parcursul zilei de vineri (5 mai) şi în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (5/6 mai), manifestările de instabilitate atmosferică se vor semnala cu precădere în zonele deluroase şi montane, precum şi în Oltenia, Transilvania şi local în Muntenia.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, informarea emisă joi ar putea fi actualizată. AGERPRES