Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două informări pentru acest sfârşit de săptămână, prima intrând în vigoare vineri, la ora 22.00, şi este valabilă până sâmbătă la ora 20.00, scrie mediafax.ro.

În această perioadă urmează să fie înregistrate intensificări ale vântului, precipitaţii moderate cantitativ predominant sub formă de ploaie.

În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 februarie) şi pe parcursul zilei de sâmbătă (3 februarie) aria ploilor se va extinde treptat cuprinzând majoritatea regiunilor, iar în jumătatea de vest a ţării se vor cumula în medie 15…20 l/mp. În zona montană, la altitudini de sub 1800 m, vor predomina ploile şi, în special în masivele vestice şi nordice, se vor înregistra prin cumulare cantităţi de apă de 25…30 l/mp. Izolat vor fi condiţii de polei.

Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 100 km/h şi va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 50…55 km/h, în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania şi pe arii mai restrânse în restul ţării.

A doua informare meteo este în vigoare în intervalul 03 februarie, ora 20 – 04 februarie, ora 20, fenomenele vizate fiind: ninsori viscolite la munte, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte în nord, nord-vest şi centru.

Începând de sâmbătă seara (3 februarie), la munte treptat vor predomina ninsorile, care local vor deveni mai consistente, iar vântul va continua să aibă intensificări, viscolind şi spulberând ninsoarea. În nord, nord-vest şi centru precipitaţiile, în general slabe, vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Local se va forma gheţuş sau polei.

Intensificări ale vântului vor fi temporar şi în restul ţării, cu precădere în sud şi în est, cu rafale în general de 50…55 km/h.

Risc mare de producere a avalanşelor în munţii Făgăraş şi Bucegi

Meteorologii anunţă că riscul producerii de avalanşe în zona înaltă a Munţilor Făgăraş şi Bucegi este mare, până sâmbătă la ora 20.00, trasmite corespondentul Mediafax.

 

Potrivit Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, riscul producerii avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Bucegi, la peste 1.800 de metri altitudine, este de patru, pe o scară de la 1 la 5, reprezentând risc mare.

”Deşi temperaturile nu vor înregistra variaţii semnificative faţă de astăzi, pe fondul vremii închise cu ninsori local însemnate cantitiv, de peste 15 l/mp, se vor depune 10-20 cm de zăpadă proaspătă, însă vântul intens, ce va atinge şi rafale de peste 90 km/h va viscoli şi spulbera puternic zăpada, formând şi troiene în zonele mai adăpostite. Acest strat nou de zăpadă se va depune peste crustele de gheaţă formate la suprafaţa actualului strat de zăpadă, peste care poate aluneca cu uşurinţă, în special pe versanţii suficient de înclinaţi. Riscul declanşărilor de avalanşe se va menţine mare, fiind mai mare în condiţii de supraîncărcări cu turişti sau schiori”, arată Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.

Potrivit meteorologilor, la altitudini mai mici de 1.800 de metri riscul producerii avalanşelor este însemnat.

Avertizarea meteorologilor este valabilă până sâmbătă la ora 20.00.

Stratul de zăpadă măsura, vineri, 174 cm la Bâlea-Lac, 108 cm la Vârful Omu, 40 cm la Sinaia, 37 cm la Predeal şi 32 cm la Fundata.

Traseul de vizitare a Cheilor Turzii, închis din cauza gheţii

Serviciul Salvaspeo Cluj a decis închiderea traseului de vizitare a Cheilor Turzii, până la topirea gheţii, din cauza riscului ridicat de alunecare.

”Din cauza riscului ridicat de alunecare, traseul de vizitare a Cheilor Turzii a devenit extrem de periculos. Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo a decis închiderea temporară a traseului până la topirea completă a stratului de gheaţă care acoperă poteca”, a anunţat Serviciul Salvaspeo Cluj.

Cheile Turzii alcătuiesc o arie protejată de interes naţional, aflată în judeţul Cluj, la o distanţă de 6 kilometri de municipiul Turda. Cheile ocupă o suprafaţă de 324 de hectare şi oferă un peisaj de o sălbăticie rară. Cheile Turzii se leagă printr-o serie de trasee de alte obiective turistice, cum ar fi Cheile Turului, Cascada Ciucaş şi Cheile Borzeşti.

Judeţul Cluj se află sub atenţionare cod galben de inundaţii, până duminică la ora 15.00.