Un document oficial prezentat de România TV, depus la începutul lunii august, aruncă întreg cazul Caracal în aer. Într-o cerere depusă de avocatul Tonel Pop se solicita verificarea de către DIICOT a mai multor posibile probe din curtea lui Gheorghe Dincă.
Este vorba despre înregistrările de pe camerele de supraveghere și ridicarea de urgență a înregistrărilor deținute de administrația publică, cea mai importantă este cea prin care, celor de la DIICOT, li s-a cerut să fie expertizate extrementele animalelor ce se aflau în curtea lui Gheorghe Dincă, pentru a se constata dacă au mâncat carne de om. Într-o notă de subsol, este menționat faptul că există posibilitatea ca animalele să fi fost hrănite cu trupurile fetelor, iar astfel s-ar explica o formă de dispariție a cadavrelor și doar incinerarea unor resturi.
Trebuie menționat că încă din momentul izbucnirii scandalului a fost lansată o asemenea ipoteză, care a fost însă ignorată. S-a spus atunci că Dincă și-ar fi putut hrăni animalele cu resturi umane. De asemena, un mare semn de întrebare l-a ridicat și îngrijorarea pe care o manifesta monstrul de la Caracal vizavi de animalele aflate în curtea sa, deși au apărut informații că nu le trata întocmai corespunzător și le bătea mai mereu. Această atitudine ar fi putut indica, însă, că interesul lui Dincă față de animale ar fi fost, de fapt, altul.
Revenind la documentul intrat în posesia jurnaliștilor, se precizează că „având în vedere cele de mai sus, considerăm o greșeală procedurală foarte mare, faptul că s-a pătruns în câmpul infracțional fără a exista protecția procedurală de necontaminare și că în aceste condiții improprii au fost extrase de la locul faptelor, animalele, inclusiv prin posibila distrugere a probelor”.
În cere se menționează că nu s-a primit niciun răspuns prin ordonanță de la DIICOT. Așadar, o ipoteză cerută să fie luată în calcul, în cadrul anchetei, a fost ignorată de anchetatori. „Procurorul mi-a zis ca nu analizeaza gainatul la pasari. Din excremente de caine a dat-o in altele”, a declarat Tonel Pop în direct la România TV
Reamintim că acești câini, auziți și în inregistrările Alexandrei cu serviciul 112, au fost luați din curte, imediat ce anchetatorii au pătruns în incinta lui Dincă.