Mai multe nume au fost deja luate în calcul, însă nu există unanimitate când vine vorba de această decizie, așa că PSD riscă să piardă și mai mulți votanți în viitor. Gabriela Firea, Eugen Orlando Teodorovici, Mihai Fifor și Titus Corlățean sunt cei patru care au fost testați în sondaje în ultima perioadă, însă șansele lor în fața lui Klaus Iohannis sunt minime.
Mihai Fifor era candidatul cu cel mai mare potențial, însă campania de imagine trebuia începută deja. Fostul ministru a intrat deja într-un con de umbră și este greu să mai revină acum. Gabriela Firea, chiar dacă are cea mai mare notorietate, a pierdut inclusiv susținerea bucureștenilor și este greu să obțină un procent bun la nivel național.
Titus Corlățean este unul dintre cei care a creat probleme în trecut legat de votul din diaspora, așadar ar pierde la masa verde în fața electoratului. Chiar dacă se bucură de o imagine relativ bună, existe arme cu care poate fi atacat și îngropat.
Eugen Orlando Teodorovici, actualul ministru al Finanțelor, își dorește scaunul de la Cotroceni, dar acesta a fost deja branduit mai degrabă cu o imagine negativă și va deconta nemulțumirile electoratului în curând, mai ales că tolba cu bani s-a cam terminat.
Adevărata provocare pentru Klaus Iohannis vine de la USR-PLUS. Pentru turul doi, electoratul PSD ar putea opta pentru candidatul noii alianțe și atunci actualul președinte ar pierde alegerile. Ținta PSD este șeful statului în acest moment, iar dacă cel care va fi candidat pe stânga nu prinde turul doi, atunci electoratul va vota contra celui care a fost cel mai mult ostilizat de cei pe care i-au simpatizat.
ALDE a ieșit complet din joc și probabil va dispărea ca partid în viitorul apropiat. Eșecul de la europarlamentare și problemele în justiție ale lui Călin Popescu Tăriceanu au cam închis jocurile pentru partidul care în sondaje era cotat și cu 12%.
Așadar în momentul de față, PSD continuă să piardă teren, iar electoratul de stânga deja se reorientează pentru viitoarele alegeri care se apropie cu pași repezi.