Este informația zilei în PNL, după ce fostul premier și președinte al partidului, Florin Cîțu, ia în calcul în prezent să candideze la Primăria Capitalei în anul 2024, pentru a-i lua locul lui Nicușor Dan.
Mai mult, el va trebui să se lupte cu Gabriela Firea, actual ministru al Familiei.
Informația care aruncă în aer scena politică. Decizia care ar putea schimba totul
Astfel, Florin Cîțu intenționează să candideze la Primăria Capitalei în 2024, după ce îi expiră mandatul lui Nicușor Dan, au declarat surse din PNL potrivit Libertatea.
Ultima dată aflat în funcția de președinte al Senatului, funcție din care a demisonat pe 29 iunie, fostul lider PNL nu a făcut deocamdată un anunț oficial, însă oameni din partidul pe care l-a condus câteva luni spun că acesta ia în calcul serios această variantă.
Până acum, doar Nicușor Dan și Gabriela Firea au recunoscut public că vor să candideze la Primăria Capitalei în 2024, iar contrele dintre cei doi sunt la ordinea zilei.
În luna iunie, actualul edil a declarat că rămâne de văzut dacă Firea va fi susţinută de PSD pentru Primăria Capitalei.
„Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia” a fost replica Gabrielei Firea, fost primar în perioada 2016-2020.
În iulie, Nicușor Dan declara că speră să fie susținut pentru un nou mandat de primar de o alianță de dreapta. În 2020, el a fost susținut politic de alianța PNL – USR-PLUS pentru PMB, fiind candidat independent după o înțelegere avută cu fostul președinte liberal Ludovic Orban care l-a sprijnit atunci pe Nicușor Dan, deși acesta nu era membru PNL.
Florin Cîțu, acuzații dure la adresa PSD
Florin Cîțu susține că dobânzile din acest an le depășesc cu mult pe cele din 2021 și 2020, iar principala cauză ar fi Partidul Social Democrat (PSD). Potrivit spuselor sale, între 2017 și 2019 (perioada când social-democrații erau la putere), România a avut cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană.
„Despre încredere și profesionalism. În 2020 România se împrumuta la dobânzi mai mici decât în 2019. La 6 luni 1.22% în 2020 < 3.02% în 2019. Iar la 15 ani, 4.47% în 2020 < 5.07% în 2019.
Sursă: Raport privind datoria publică 31 mai 2020, Raport privind datoria publică 31 mai 2021, Raport privind datoria publică 31 mai 2022”, a scris recent fostul premier pe pagina sa de Facebook.