Cercetătorii au venit cu două studii care dau peste cap tot ceea ce se știa despre coronavirus. Aceștia au analizat obiectele atinse frecvent pentru a vedea dacă acestea reprezintă un mod prin care oamenii se pot infecta cu COVID.
Informația care dă peste cap tot ce se știa despre coronavirus. Cele două studii, la care a contribuit și Institutul de cercetări privind apa (Eawag) din Dübendorf, arată cât de periculoase sunt clanțele ușilor sau butoanele distribuitoarelor în această perioadă pandemică.
În urma analizei, s-a descoperit că nu există motive reale de îngrijorare, subliniind că probabilitatea de a fi infectat cu coronavirus, pe această cale, este de mai puțin de 5 cazuri la 10 mii.
Informația care dă peste cap tot ce se știa despre coronavirus. 350 de probe
Biologii au analizat aproape 350 de probe prelevate între aprilie şi iunie 2020 de pe suprafaţa uşilor de magazin, capacelor coşurilor de gunoi, tastele distribuitoarelor de bilete, mânerele pompelor de benzină sau butoanele semafoarelor pentru pietoni, informează publicația franceză Le Temps.
În 29 de probe, adică 8% din cazuri, a fost detectat efectiv material genetic al virusului. Totuşi, concentraţiile erau atât de mici, încât cercetătorii estimează că probabilitatea de contagiune prin intermediul acestor suprafeţe contaminate este foarte mică: „Mai puţin de 5 cazuri din 10.000”, potrivit lui Timothy Julian, de la Eawag, citat joi într-un comunicat al institutului.
Un instrument de alertă timpurie
Aceste obiecte urbane contaminate ar putea totuşi servi drept instrumente de alertă timpurie, potrivit cercetătorilor, care sfătuiesc să se preleveze regulat probe de pe suprafaţa lor.
Într-adevăr, aceste puncte strategice sunt atinse de până la 30 de ori pe oră de persoanele cele mai diverse şi evoluţia detectărilor la nivelul lor reprezintă o bună corelare cu cele ale noilor infectări în rândurile populaţiei, aşa cum este indicată de testele pe subiecţi umani.
„La fel ca analiza apelor uzate, depistarea SARS-CoV-2 pe suprafeţele atinse des ar putea fi un instrument foarte util pentru a completa testele biologice”, precizează Timothy Julian.
Informația care dă peste cap tot ce se știa despre coronavirus. Spălarea mâinilor
Într-un al doilea studiu, biologii au combinat modelele de evaluare a riscului pentru a afla dacă dezinfectarea suprafeţelor şi spălarea mâinilor sunt eficiente pentru a reduce riscul.
Rezultatul este foarte clar: în vreme ce utilitatea dezinfectării punctelor de contact depinde de foarte mulţi factori şi se dovedeşte destul de slabă, dezinfectarea mâinilor oferă o protecţie universală şi reduce riscul de contaminare cu mai multe ordine de mărime.
Nu mesele
Suprafeţele de contact care pot fi contaminate o perioadă mai lungă, precum mesele sau vesela din restaurante, nu au fost obiect al studiului.
„Probabilitatea ca cineva să tuşească sau să strănute pe o masă şi ca picături conţinând concentraţii mari de virus să se găsească pe suprafaţa mesei este mult mai mare decât pe un buton sau o clanţă de uşă”, arată Timothy Julian.
Dezinfectarea meselor din restaurant şi curățarea cu meticulozitate a veselei şi tacâmurilor sunt deci esenţiale. Aceste lucrări, conduse de cercetători americani şi britanici, sunt publicate în revista „Environmental Science and Technology Letters”
Sursă foto: Dreamstime