A existat o aerotermă la Matei Balș? Cinci pacienți au decedat până acum în urma incendiului violent care a izbucnit la Institutul Matei Balș.
Alte câteva zeci de pacienți au fost relocați la alte spitale din regiunea București-Ilfov. În clădirea care a luat foc se aflau aproximativ 100 de persoane.
A existat o aerotermă la Matei Balș? Autoritățile neagă în cor
”Nu am informaţii că în clădirea respectivă ar fi existat alte surse de încălzire decât cele fireşti într-un spital, dar avem nevoie de această anchetă, de rezultatele anchetei.
Existau avize pentru lucrările care s-au făcut acolo şi vedem în ce măsura existau şi celelalte documente necesare pentru funcţionarea respective clădiri, dar este vorba despre o clădire mai veche care a fost renovată de curând şi Institutul Matei Balş nu a dus lipsă de finanţare în anii din urmă, a dus un management stabil.
Vorbim despre o situaţie foarte diferită în ce am văzut la alte spitale precum Piatra Neamţ unde ştim că au fost o mulţime de manageri schimbaţi.
Trebuie să vedem cauzele înainte să ne pronunţăm asupra a ceea ce s-a întâmplat”, a declarat vineri Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
”Situația nu poate fi rezolvată prin magie”
”M-ați întrebat dacă acolo era un reșou. Cred că lucrurile trebuie diferențiate și ar trebui să avem standarde pentru toate spitalele din România și ar trebui ca improvizații de orice fel să nu se mai întâmple.
Cel puțin de acum încolo să nu mai avem improvizații, asta înseamnă, cum spuneam, oameni profesioniști care să facă lucrurile cum se cuvine la nivelul spitalelor și mai puțin firme de partid și mai puține achiziții care să ducă spre firme de partid”, a adăugat Voiculescu.
Ministrul Sănătății a mai spus că este la curent cu problemele cu încălzirea deficitară din spitalele din București și chiar a vorbit cu primarul Nicușor Dan, dar situația nu poate fi rezolvată ”prin magie”.
”O speculație de presă”
La rândul său, Primarul general al Capitalei a declarat vineri, după tragedia de la Institutul Matei Balș, că nu au existat probleme cu căldura, nici la unitatea sanitară, nici la blocurile din jur.
Dan spune că după verificările făcute anul trecut la spitalele din București nu au fost descoperite probleme de siguranță la incendiu.
”Pentru că a fost o speculație de presă cu privire la căldura din spitalul Matei Balș, am discutat atât cu termoenergetica, cât și cu call centerul. În ultima săptămână nu au existat problemele de căldură la Matei Balș, nici la blocurile din jur.”, a declarat primarul general al Capitalei.
”Pavilion recent renovat după toate standardele cerute”
El este confirmat și de Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.
”Ştiu că acel pavilion la care s-a produs incendiul este recent renovat şi era renovat după toate standardele cerute. Din informaţiile pe care le-am obţinut la faţa locului în acel pavilion nu erau probleme de încălzire.
Din fericire, sistemele anti-incendiu au funcţionat şi în momentul în care s-a declanşat incendiul instalaţia electrică şi instalaţia de aprovizionare cu oxigen au fost deconectate automat şi în felul acesta s-a putut evita o tragedie de şi mai mari proporţii.
În urma renovării pavilionului toate sistemele au fost schimbate şi erau după standardele cerute de normele în vigoare”, a mai afirmat vineri Traian Berbeceanu.
”I-am dus o aerotermă. Era frig. Pot confirma”
De cealaltă parte, însă, rudele pacienților de la Matei Balș susțin că în spital au fost aduse aeroterme pentru a asigura căldura pacienților internați în unele saloane.
Mihaela Tănase, fiica unei paciente internate la Institutul Matei Balș, a declarat că în urmă cu o săptămână a adus în salonul mamei sale o aerotermă.
”Am rugat personalul medical să îi duc o aerotermă. I-am dus o aerotermă săptămâna trecută, miercuri. Era frig”, a spus Mihaela Tănase, potrivit Antena 3.
Pacienta a fost internată la etajul 3 al clădirii care a ars după un incendiu de la primul nivel.
Femeia a declarat că i-a dus mamei ei o aerotermă în salon, tocmai pentru că era frig. ”Au avut probleme, dacă ei nu știau, pot confirma eu asta”, a declarat ea.
Termoenergetica: N-au fost niciun fel de probleme
Incendiul din această dimineață de la Institutul Matei Balș ar fi pornit de la o aerotermă aflată într-un salon, anunță Antena 3 pe surse.
Întrebat dacă la Institutul Matei Balș din București căldura era livrată sub parametri, directorul general adjunct al Termoenergetica a declarat că nu erau probleme.
Potrivit lui Andrei Gîtlan, punctul care este în administrarea spitalului nu a avut niciun semnal că ar fi fost funcționare sub parametri acolo.
Acum o lună aproximativ a fost ultima intervenție la Matei Balș, susține el. A fost o avarie și de atunci nu au mai avut niciun fel de probleme, a mai spus directorul Termoenergetica.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea