Informația care zdruncină toată scena politică! Marcel Ciolacu a făcut anunțul în direct la TV: Nu avem de ales

Sursă: Inquam Photos/ Ilona Andrei

Liderul PSD a făcut joi seară declarații despre coaliția de Guvernare și a făcut referire la situația în care s-ar ajunge la alegeri anticipate. Marcel Ciolacu a punctat că România are nevoie în acest moment de stabilitate și altă variantă nu există până în 2024.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit joi seară despre coaliția de Guvernare, precizând că „altă soluţie politică nu aveam” în acest moment. El a punctat că decizia social-democraților de a intra la guvernare a fost una bună, mai ales în contextul războiului din Ucraina, pentru că altfel s-ar fi ajuns la alegeri anticipate, ceea ce n-ar fi fost de dorit.

România și Europa are nevoie de stabilitate

„Avem o coaliţie într-un moment dificil prin care trece nu doar România, ci întreaga Europă. Avem nevoie de stabilitate. Dacă ne uităm la configuraţia Parlamentului, altă soluţie politică nu aveam. Mă bucur că, după un an de zile, sper să fi depăşit perioada de pompier de serviciu.

Nu am niciun regret și am făcut bine că ne-am implicat în guvernare, dar de anul viitor sper să intrăm în construcţie cu noul buget şi să depăşim perioada de pompier de serviciu după o guvernare dezastruoasă de dreapta timp de 2 ani de zile”, a declarat liderul social-democrat.

Ar fi o greșeală dacă am intra în alegeri anticipate

Marcel Ciolacu punctat că este bucuros că s-a ajuns la modificările actuale privind zona energiei și reglementarea pe 2 ani a prețurilor. Social-democratul a punctat că actuala coaliție de guvernare trebuie să continue în aceeași formă pentru că „nu avem de ales până în 2024”.

„Am făcut această coaliţie înainte de declanşarea războiului. Dacă nu am fi făcut coaliţia, am fi intrat cu alegeri anticipate într-o perioadă în care în Ucraina era război. Nu se ştia că începe, existau anumite semne politice, dar intrasem deja într-o criză energetică.

Mă bucur că, după un an de zile, au ascultat şi specialiştii PSD și am ajuns la această reglementare pe o perioadă de 2 ani. Sper că aceste modificări în zona energiei, această ieftinire, să ducă în perioada următoare şi la o scădere a inflaţiei. Cam asta e provocarea pe anul viitor. Nu avem de ales până în 2024, trebuie să continuăm în această coaliție și ar fi o greșeală dacă am intra acum într-o zonă de alegeri anticipate. Dacă partenerii de coaliţie decid să rupă alianța, ne vom întoarce la votul romanilor”, a mai declarat Marcel Ciolacu la România TV.