COVID face prăpăd în România. Florin Cîțu a ieșit cu o informație cutremurătoare. El a susținut că sunt 1.531 de persoane internate în ATI şi doar şase locuri libere la nivel naţional. Primul-ministru a transmis un mesaj categoric. „Trebuie să atingem acest obiectiv de minim 1.600 de paturi şi este nevoie de ele acum”, a susținut șeful Guvernului.
Mai exact, premierul a afirmat duminică, la finalul unei şedinţe a Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCNI), că trebuie atins obiectivul de a avea 1.600 de paturi ATI în spitale, în condiţiile în care mai sunt doar şase libere.
„Astăzi, sunt 1.531 de persoane internate în ATI şi doar şase locuri libere la nivel naţional. Trebuie să atingem acest obiectiv de minim 1.600 de paturi şi este nevoie de ele acum. În acelaşi timp, am stat şi am discutat mai mult cu specialiştii, am vrut să înţeleg lucrurile, pentru că, pe de o parte, avem evoluţia pozitivă în ceea ce priveşte numărul de persoane infectate, deci vedem că, după ce am ajuns la un platou, începem să scădem, o scădere care se consolidează, dar în acelaşi timp, oarecum contradictoriu, avem mai multe persoane internate în spital şi avem mai multe persoane în ATI”, a declarat şeful Guvernului.
Florin Cîțu, cea mai proastă veste despre cât va mai dura COVID
Discuţiile de la CNCCNI au mai vizat, potrivit acestuia, pregătirile pentru perioada următoare.
„Acest val al COVID va dura probabil două-trei luni de zile şi trebuie să ne concentrăm, să folosim toate resursele pentru perioada următoare ca să trecem peste acest val. Ne ocupăm de campania de vaccinare şi este important ca să vorbim de spitale, pentru că avem un milion de persoane care au trecut peste această boală, dar avem şi peste 25.000 de persoane care au decedat. Este foarte important să avem toate resursele puse la dispoziţie şi să accelerăm campania de vaccinare”, a spus premierul, citat de Agerpres.