Echipa Organizației Mondiale a Sănătății, care investighează la Wuhan originile COVID-19 nu exclud posibilitatea ca acesta să fi scăpat dintr-un laborator. Cercetătorii spun că vor urmării orice dovadă și vor investiga orice ipoteză în această privință.
Echipa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) trimisă la Wuhan pentru investigarea originilor COVID-19 afirmă că primesc date „pe care nimeni nu le-a mai văzut înainte”, fac progrese și nu exclud posibilitatea ca virusul să fi scăpat dintr-un laborator.
Dr. Peter Daszak, parte a misiunii în curs a OMS la Wuhan, a declarat pentru Sky News: „Vedem informații noi și este bine, sunt lucruri foarte valoroase care încep să ne ajute să privim în direcțiile corecte în ceea ce privește acest virus”.
Există mici indicii din loc în loc
În interviul său, Dr. Daszak, care este președintele Alianței EcoHealth, a spus că vizitele la fața locului oferă informații valoroase – în special despre piața fructelor de mare Huanan, unde au fost semnalate primele cazuri de COVID- 19.
„Vorbim cu oameni care au colectat probe din piață, care apoi au fost depistate pozitiv. Acesta este genul de informație care contează cu adevărat”.
Misiunea OMS a ajuns la Wuhan la mai bine de un an de la declanșarea focarului de acolo, după ce organizația s-a plâns de întârzieri în privința accesului. Dar oamenii de știință chinezi au întreprins între timp propriile lor cercetări despre originile COVID-19. Dr. Daszak a spus că „există mici indicii pe care le găsim din loc în loc”.
Nimeni nu a mai văzut aceste date despre COVID-19 până acum
„Ne împărtășesc date pe care nu le-am văzut până acum – pe care nimeni nu le-a mai văzut până acum. Vorbesc cu noi deschis despre fiecare cale posibilă. Într-adevăr facem progres și cred că fiecare membru al echipei ar putea conforma acest lucru”, a adăugat medicul.
„Cred că China este deschisă și dispusă să lucreze cu noi și vedem asta în fiecare zi”, a mai punctat Dr. Daszak.
Echipa OMS este programată să viziteze Institutul de Virologie Wuhan. Cercetătorii de acolo s-au ocupat de coronavirusuri, dar au respins afirmațiile că COVID-19 a apărut ca urmare a unei scurgeri din laborator. Pe de altă parte, Dr. Daszak a declarat pentru Sky News că posibilitatea nu a fost exclusă încă.
Vom urmări dovezile acolo unde ne duc
„Suntem cu toții conștienți de ipotezele legate de posibila implicare a laboratorului în acest sens și cu siguranță vom pune întrebări despre toate aspectele cheie ale Institutului de Virologie din Wuhan. Dacă există date care indică vreo ipoteză, vom urmări aceste date, vom urmări dovezile acolo unde ne conduc”, a mai spus acesta.
Dr. Daszak are o lungă relație de lucru cu Institutul de Virologie din Wuhan și cu Shi Zhengli, un cercetător de acolo, dar a respins sugestia că conexiunile sale cu laboratorul i-ar compromite imparțialitatea.
Misiunea OMS este strict controlată în China, oamenii de știință fiind menținuți izolat ca parte a măsurilor de prevenire a COVID-19 din țară. Criticii s-au întrebat în ce măsură ancheta este manipulată de autorități – mai ales după ce oamenii de știință au vizitat un muzeu de propagandă care detaliază lupta din Wuhan împotriva COVID-19 în a doua zi a misiunii din China.