Recent, responsabilii OMS şi-au manifestat îngrijorarea față de percepția conform căreia pandemia se încheie odată cu progresele înregistrate în conceperea vaccinurilor anti-COVID. Aceștia au avertizat că mai avem un drum lung până acolo, conform agerpres.ro

Declarația directorului OMS

„Progresele vaccinurilor ne dau tuturor o speranţă şi acum începem să vedem lumina de la capătul tunelului. Totuşi, OMS este îngrijorată de o percepţie în creştere că pandemia COVID-19 s-a încheiat”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform sursei menționate.

„Pandemia încă mai are un drum lung de parcurs”, a avertizat acesta, îndemnând publicul să respecte în continuare măsurile preventive, chiar dacă încep să apară vaccinurile.

„Ştim că a fost un an greu şi că oamenii au obosit, dar în spitale care lucrează la sau peste capacitate este cum nu se poate mai greu. Adevărul este că în prezent multe locuri se confruntă cu o transmitere ridicată a virusului, ceea ce pune o presiune enormă asupra spitalelor, unităţilor de terapie intensivă şi personalului sanitar”, a adăugat directorul general al OMS.

Nu vor fi de ajuns pentru a pune capăt pandemiei

De asemenea, directorul OMS pentru Europa, Mike Ryan, a subliniat că „vaccinurile nu înseamnă zero COVID” şi doar acestea singure nu vor fi de ajuns pentru a pune capăt pandemiei. „Am atins (…) un punct de inflexiune al pandemiei. Le cerem oamenilor să continue să facă eforturi”, a mai spus el.

Experţii OMS sunt de acord că vaccinurile vor fi un instrument puternic împotriva acestei pandemii, dar amintesc că ele vor fi disponibile pe scară largă pentru populaţie numai după vaccinarea lucrătorilor sanitari şi a categoriilor de risc.

Trebuie menționat că Tedros Adhanom Ghebreyesus a îndemnat guvernele să-şi planifice de pe acum campaniile de vaccinare, asigurându-se că au personalul necesar, facilităţile de stocare a vaccinurilor la temperaturi foarte scăzute şi reglementările necesare.