Andra Măruță a știut mereu cum să gestioneze activitățile muzicale, viața de familie și cariera în televiziune
Aceasta a demonstrat pe parcursul anilor ce fel de artist este și cât de bine își poate organiza lucrurile din viața sa. Cătălin și Andra Măruță formează o familie fericită, pe care mulți oameni o apreciază și iubesc.
Cântăreața a început să muncească de tânără și niciodată nu s-a dat înapoi de la nimic. Ea avut parte și de obstacole, însă familia a sprijinit-o întotdeauna.
Când era mai mică, vedeta era însoțită de tatăl său la toate concursurile și festivalurile la care mergea. Pentru a-și face părinții mândri, Andra s-a străduit mereu să arate că este cea mai bună. Acum putem observa că eforturile ei au adus cât se poate de multe roade, pe care ea le culege din plin.
În acest moment, solista are o cariera mult visată, fiind una dintre cele mai bune cântărețe din România, dar și o figură importantă a televiziunii.
Andra a lucrat la Antena 1 până să ajungă să colaboreze cu PRO TV
Puțini știu despre Andra că, înainte de a ajunge la PRO TV, aceasta a avut o carieră în grădina adversarilor și anume, la Antena 1. Pentru o scurtă perioadă de timp, aceasta a prezentat emisiunea „Singuri cu vedeta”. În cadrul acelei emisiuni, soția lui Cătălin Măruță modera toate discuțiile dintre invitați. Pe atunci, Andra credea că va fi concurența numărului 1 a soțului ei.
Acest lucru nu s-a întâmplat, căci formatul nu a fost unul prea longeviv. După ce a încheiat colaborarea cu Antena 1, soția lui Măruță nu a stat prea mult în așteptare. Aceasta s-a mutat imediat la postul PRO TV și a devenit colegă de trust cu soțul ei.
Andra și Cătălin Măruță, rivali în televiziune?
„Noi nu ne luptăm pe acelaşi segment de audienţă nici ca oră de difuzare, nici ca gen de public. Cătălin are emisiuni seara, mai devreme, şi eu am o emisiune mai către noapte, lunea, la ora 22:00.
Programul pe care îl prezint eu se adresează publicului atras de copii şi de viaţa frumoasă de familie, cu amuzamentul şi peripeţiile ei, iar la Cătălin lucrurile se discută mai tranşant şi mai direct, fără tabuuri, chiar dacă şi unul şi celălalt avem vedete invitate în platou.
Nu ne considerăm rivali niciodată, nici măcar în glumă. Am mai spus şi-o repet, Cătălin mă ajută mereu cu sfaturi şi încurajări, experienţa lui mă sprijină foarte mult”, afirma Andra Măruță, pe când lucra la Antena 1.