Elena Băsescu, în Marea Neagră de Ziua Marinei Române

Marți, 15 august 2023, Elena Băsescu și-a lăsat grijile acasă și a plecat în largul Mării Negre, pe un iaht superb, pentru a putea sărbători liniștită Ziua Marinei Române. Vedeta a purtat o ținută lejeră, de inspirație marinărească, pantaloni albaștri și o bluză albă, cu dungi orizontale, plus o șapcă albă pentru a se proteja de razele soarelui.

Gestul ei nu ar trebui să mire pe nimeni, din moment ce tatăl ei, Traian Băsescu, a absolvit Institutul de Marină Mircea cel Batrân din Constanța, Facultatea de Navigație, Secția Comercială, cursurile avansate în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca bursier al acestui stat, a fost comandant de navă în cadrul flotei comerciale a RSR, a fost comandantul petrolierului Biruința, a făcut parte din reprezentanța Navrom la Anvers și a fost director general al Inspectoratului pentru Navigație Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor, în Cabinetul Dăscălescu, până la Revoluția din 1989.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Elena Basescu (@elenabasescu)

Despre Ziua Marinei Române

Oficializată ca onomastică a marinarilor români la 15 august 1902, de Sfânta Maria Mare, Ziua Marinei Romane şi-a certificat pe deplin, mai bine de un secol, caracterul de autentic festival al mării şi spiritualităţii marinăreşti. Concepută la început ca serbare naţională, sărbătoarea marinarilor atrage atenţia, prin programul său deosebit de atractiv şi deopotrivă pitoresc.

Ziua Marinei a oferit întotdeauna asistenţei un adevărat regal scenic, alcătuit atât din momente sobre, precum ceremonialul militar al întâmpinării oficialităţilor, arborarea pavilionului şi a marelui pavoaz, în acordurile imnului naţional şi pe fundalul celor 21 salve de salut, serviciul religios, parada navală şi aviatică, defilarea Gărzii de Onoare etc., cât şi din momente pitoreşti, specifice vieţii şi tradiţiilor noastre marinăreşti. Competiţiile, jocurile şi surprizele marinarilor, regizate şi puse în scenă, pe apă şi pe uscat, spre deliciul spectatorilor, au fost nelipsite din programele alcătuite din timp de organizatori pentru a da farmec şi culoare unei sărbători care este, deopotrivă, a Marinei, a oraşelor-porturi şi a ţării.

În urmă cu un secol, prin adresa cu Nr. 6082 din 6 august 1902, Cristea Georgescu, primarul Constanţei, din dorinţa de a atrage turişti, se adresa primarilor comunelor urbane reşedinţe de judeţ din toată ţara, atenţionându-i asupra semnificaţiei acestei sărbători: ,,Cu ocazia serbării zilei de 15 august a.c. – Sfânta Maria -, patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de a fi văzute precum <regale>, alergări, corabia Argonauţilor şi altele.”

Între anii 1949-1953, ziua Marinei s-a rezumat la marcarea Zilei Flotei U.R.S.S. (ultima duminică din luna iulie), ceremonialul fiind diminuat ca semnificaţie din cauza intenţiei conducerii de atunci de a schimba data acestei tradiţionale sărbători naţionale.

Din anul 1990, o dată cu revenirea la tradiţie prin celebrarea Zilei Marinei Române la sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului, organizatorii, atât la Constanţa, cât şi în celelalte oraşe-porturi maritime şi fluviale, au păstrat în programele serbărilor atât elemente tradiţionale cât şi probe noi, în pas cu specificul local şi preferinţele publicului spectator al noului mileniu. Prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004 s-a instituit Ziua Marinei Române pe data de 15 august ca sărbătoare comună a marinarilor militari şi civili.