Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a precizat că, până la alegerile de anul viitor, i-ar putea fi fabricate mai multe dosare penale.

Acesta a fost întrebat, în emisiunea lui Victor Ciutacu, dacă se așteaptă și la tentative de asasinare la adresa sa.

”Eu am văzut ce am pățit, ce a fost în Piața Victoriei, cum a funcționat o parte a justiției din România prin Coldea și Koveși, mă pot gândi la orice scenariu pentru că suntem al doilea partid al țării”, a precizat liderul AUR la România TV.

Acesta a mai precizat că există oameni din alte partide politice care doresc să migreze spre partidul său, dând de exemplu un primar liberal.

”Da, ieri a venit un primar de la PNL care a spus că e dispus să-și dea demisia și să vină la noi, inclusiv parlamentari. Dar eu nu le promit nimic. În AUR vii să dai pentru țară, nu să dai pentru tine”, spune George Simion.

George Simion spune că Dan Diaconescu nu are cu ce să-l ”toarne”

Liderul AUR a primit întrebări și cu privire la relația pe care o are cu Dan Diaconescu, însă acesta a precizat că fondatorul OTV nu are cu ce ”să-l toarne”.

George Simion a precizat că Dan Diaconescu era interesat mai mult de continuarea carierei sale mediatice, subliniind că aceasta a fost interzisă într-un mod abuziv.

”Mă aștept la orice. Interacțiunile mele cu Dan Diaconescu, în afară de discutii amicale, despre cum să nu pățim ce a pățit el cu Partidul Poporului, desființat de sistem, nu…

El era mai mult interesat de a-și continua cariera mediatică, ce a fost interzisă abuziv, pentru că deranja. Dan Diaconescu era foarte interesat să facă ceea ce știa el să facă, mass-media, pentru că a dat tonul într-o televiziune din România.

N-are cu ce să mă vândă (n.r. – Dan Diaconescu), n-am afaceri oneroase”, a precizat acesta.

Nu în ultimul rând, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a spus că în general nu se teme de nimic în afară de Dumnezeu.